Mariana Badea http://mariana-badea.ro Profa'de romana Wed, 25 Jun 2014 15:56:55 +0000 en-US hourly 1 http://wordpress.org/?v=3.9.2 EVALUAREA EMPATICĂ ŞI CONTEMPORANĂ http://mariana-badea.ro/?p=1034 http://mariana-badea.ro/?p=1034#comments Wed, 25 Jun 2014 15:54:03 +0000 http://mariana-badea.ro/?p=1034 can you purchase viagra over the counter in canada]]> *Examenul de Evaluare Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, proba de Limba şi literatura română a oferit elevilor emoţionaţi încă un fior: al iernii. Primul subiect (42 de puncte) a propus – în plină vară – „Rânduri pentru Anul nou” de Ion Minulescu. Pe copii i-a încurcat, în afară de „venirea Revelionului”, exprimarea opiniei despre semnificaţia mesajului poeziei respective şi ei nu au ştiut ce este acela „mesaj”. Dacă ar fi avut cartea mea de „Limbă şi comunicare. Teste explicative şi texte aplicative pentru clasele VII-VIII” ar fi soluţionat cu uşurinţă această cerinţă. Noţiunea „mesaj” şi trăsăturile lui pe genuri literare nu prea se află la îndemâna profesorilor de gimnaziu, fiind nou introduse în Programă, dar nu şi în manuale (care sunt veeechi, de peste 10 ani!).

*Subiectul al II-lea (36 de puncte) a fost un fragment din – ţineţi-vă bine – un articol scris de doamna Corina ZORZOR, publicat pe site-ul adevărul.ro şi intitulat „EMPATIA, O ABILITATE DOBÂNDITĂ PRIN LECTURĂ”. Din cuprinsul articolului, copiii au aflat (?!) că, dacă vom citi cărţi de ficţiune, vom putea „să empatizăm” cu cei din jur şi vom înţelege mai bine „profunzimea experienţei umane”. Copiii între 4 şi 6 ani, „expuşi mai mult timp la literatura pentru copii decât la desene animate televizate au mai mare capacitate de empatie [...]”.

Empatie s.f.- 1) Formă de intuire a realităţii prin identificare afectivă. 2) Tendinţă a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viaţa eroilor din opere literare, filme etc.

*Cerinţa compunerii (12 puncte) este formulată „elevat”: „o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de şcoală, cu un SCRIITOR CONTEMPORAN”. Copiii nu studiază la gimnaziu biografii de scriitori, ei nu ştiu ce înseamnă în literatură acest concept, aşa că au scris despre întâlnirea cu Eminescu, Creangă, Sadoveanu sau… cu Poliţia („La noi la şcoală n-a venit niciun scriitor, ci doar poliţişti.”).

Ţara noastră alcătuită din multe sate, comune, orăşele, în care locuiesc familii de toate categoriile şi mulţi copii cu vocabular obişnuit trebuie să ştie că „făcătorii” de subiecte nu se pot coborî la nivelul lor, aceştia fiind nişte intelectuali rasaţi şi exclusiv „neologici”!

]]>
http://mariana-badea.ro/?feed=rss2&p=1034 0
LA MULŢI ANI, DRAGUL NOSTRU DIODOR!!! http://mariana-badea.ro/?p=1030 http://mariana-badea.ro/?p=1030#comments Thu, 19 Jun 2014 05:34:07 +0000 http://mariana-badea.ro/?p=1030 ÎŢI DORIM ÎMPREJURĂRI FAVORABILE, BUCURII MICI ŞI DESE, NOROC SUPLIMENTAR, SĂNĂTATE PERMANENTĂ ŞI DRAGOSTEA CELOR CARE CONTEAZĂ!
CU DRAG ŞI PREŢUIRE,
Profa de română şi toţi prietenii blogului

]]>
http://mariana-badea.ro/?feed=rss2&p=1030 14
„CA UN LUCEAFĂR AM TRECUT PRIN LUME…” http://mariana-badea.ro/?p=1026 http://mariana-badea.ro/?p=1026#comments Sun, 15 Jun 2014 10:01:53 +0000 http://mariana-badea.ro/?p=1026 ↓ Read the rest of this entry...]]> 125 DE ANI DE LA MOARTEA LUI MIHAI EMINESCU
15 IUNIE 1889 – 15 IUNIE 2014

MIHAI EMINESCU (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) – POET, PROZATOR ŞI JURNALIST este socotit şi astăzi de cititorii români cea mai vibrantă şi pătrunzătoare voce poetică din literatura română.

Motto:
„Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar” (Mihai Eminescu)

[...]
„- De unde vii? întreabă Odin blând –
- Am răsărit din fundul Mărei Negre,
Ca un luceafăr am trecut prin lume,
În ceruri am privit şi pe pământ
Şi-am coborât la tine, mândre zeu,
Şi la consorţii tăi cei plini de glorii.”
[...]
(Mihai Eminescu, „Odin şi Poetul”)

L-AU CUNOSCUT PE MIHAI EMINESCU!

ION PĂUN-PINCIO (1886)
„Era voinic şi vioi. Fără barbă, fără mustăţi, părea foarte tânăr şi parcă nu-mi venea a crede că acesta e omul, că acesta e poetul care a suferit atâta. Răspundea zâmbind şi fuma cu multă poftă un capăt de ţigară. Purta îmbrăcăminte de om nevoiaş. Straie groase de şiac – deşi era cald –, în cap o pălărie înaltă, neagră şi veche. Câteodată se plimba pe stradă, întovărăşit de biata lui soră (Harieta – n.n.), care-l iubea atât de mult. Dânsa era bolnavă de picioare şi mergea foarte anevoie, sprijinindu-se de el.”

GEORGE PANU, „Amintiri de la Junimea din Iaşi” (1902)
„Nimenea nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu; amândoi veneau la «Junimea», amândoi ieşeau de la «Junimea». Plecau amândoi şi se afundau pe la vreun crâşmar de prin Tătăraşi, Păcurari sau Nicolina. Acolo nu se puneau pe băut; [...] ei se puneau să trăiască o viaţă care le plăcea lor, viaţă simplă şi primitivă. Era o plăcere pentru ei să se aşeze într-o odaie din fundul unei crâşme, pe lăviţi de lemn, cu braţele rezemate pe o masă murdară, serviţi de un băieţel naiv.”

IOAN SLAVICI
*„Eminescu şi eu ne-am împrietenit în iarna anului 1869 la Viena, unde urmam studiile universitare. Eminescu era înscris la filozofie, dar îl vedeam regulat. Nu era zi fără să ne întâlnim şi toate orele libere le petreceam împreună. În urma sfaturilor lui am început s citesc româneşte, m-am deprins încetul cu încetul cu rostirea literară a vorbelor [...].”
Din perioada în care au fost la ziarul „Timpul”
, Slavici îşi aminteşte despre cea mai fructuoasă, sinceră şi intelectuală colaborare jurnalistică din toate timpurile: Eminescu – Slavici – Caragiale:
*„Eminescu, om avântat, de o fire impulsivă, cu mintea luminată, cu sufletul plin de duioşie şi cu o extraordinară cultură generală, era nesecat în gândire, iar Caragiale, care puţine învăţase, dar pentru toate îşi avea mintea deschisă şi toate era în stare să le înţeleagă din puţine vorbe, era încântat şi sta în faţa lui cu ochii scrutători, hâtru, nesăţios, care toate vrea să le afle.
*„Eminescu era om de o vigoare trupească extraordinară, fiu adevărat al tatălui său, care era munte de om, şi ca fire, grădină de frumuseţe, şi ar fi putut să ajungă cu puteri întregi la adânci bătrâneţe dac-ar fi avut oarecare purtare de grijă pentru sine însuşi şi-ar fi fost încă [de] copil îndrumat a-şi stăpâni pornirile spre exces. El era însă lipsit cu desăvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism, nu trăia prin sine şi pentru sine, ci pentru lumea în care-şi petrecea viaţa şi pentru ea. Trebuinţele, suferinţele şi durerile, întocmai ca şi mulţumirile lui individuale, erau pentru dânsul lucruri nebăgate-n seamă. De aceea, zicea el, că sunt multe dureri şi puţine plăceri – nu pentru el, ci pentru lumea oglindită-n sufletul lui. Nu l-au înţeles şi nu sunt în stare să-i pătrundă firea cei ce iau scrierile lui drept manifestare a fiinţei lui individuale. El niciodată nu s-a plâns de neajunsurile propriei vieţi şi niciodată nu a dat pe faţă bucuria izvorâtă din propriile sale mulţumiri. Flămând, zdrenţuit, lipsit de adăpost şi răbdând în ger, el era acelaşi om senin şi veşnic voios, pe care-l ating numai mizeriile mai mici ale altora. [...] «Nenorocirea cea mare a vieţii e – zicea el – să fii mărginit să nu vezi cu ochii tăi, să ştii puţine, să înţelegi rău, să judeci strâmb, să umbli orbecăind prin o lume pentru tine pustie şi să fii nevoit a căuta afară din tine compensaţiuni pentru munca grea a vieţuirii.»”
Îl ştim cu toţii om care trăia mai mult cu sufletul decât cu trupul. Cetind poeziile lui şi cele ce s-au scris despre dânsul, mulţi şi-l mai închipuiesc şi drept visător pierdut în lumea plăsmuirilor sale, un fel de rătăcitor răzleţ, care nu găseşte în lume ceea ce caută în ea.”
Adevărul e că el era un om care trăieşte mai mult pentru alţii decât pentru sine, vede toate cele ce se petrec în jurul lui, judecă drept, se bucură de cele bune şi stăruie cu îndărătnicie pentru înlăturarea celor rele, deci nu numai poet şi cugetător cu vederi bine lămurite, ci totodată şi om de acţiune înzestrat cu simţ practic, care ştie să-şi aleagă mijloacele şi e totdeauna gat să înfrunte greutăţile de orişice fel.
- Doi duşmani primejdioşi avem în faţa noastră, zicea el, răutatea şi prostia omenească. În luptă cu aceşti n-avem să discutăm, ci să lucrăm şi mergem înainte.
Odată, când mă-ntorceam la redacţiune, era lapoviţă şi el călca pe ici, pe colo, prin băltoace. Trecând peste strada Colţii în strada Doamnei, la colţul căreia se construia atunci Palatul creditului funciar, venea dinspre Poşta Centrală spre noi un om desculţ şi zdrenţăros.
- Uite, grăi Eminescu, arătându-mi-l. Iată mizeria lumii în care ne trăim zilele.
Răzămat apoi de unul dintre pachetele de cărămidă, care se aflau în drumul nostru, el îşi dete silinţa să se descalţe pentru ca să-i deie nenorocitului aceluia încălţămintea sa.
- Ai căpiat, omule?, i-am zis. O să-i dai tu ghetele tale, dar rămâi însuţi desculţ.
- Eu?, răspunse el. De mine să nu-ţi pese. Eu pot să umblu şi desculţ; dar el, săracul?
Aşa era Eminescu”.

TITU MAIORESCU (1889)
Studiul „Eminescu şi poeziile lui” (1889) începe cu o afirmaţie certă a criticului Titu Maiorescu: „Tânăra generaţie română se află astăzi sub influenţa operei poetice a lui Eminescu”. Întrebarea retorică privind „personalitatea poetului” din deschiderea capitolului I declanşează prilejul de a consemna câteva date biografice şi a realiza un portret spiritual al genialului poet, cu aluzie la firea lui melancolică şi visătoare: „Dacă ne-ar întreba cineva: a fost fericit Eminescu? Am răspunde: cine e fericit? Dar dacă ne-am întreba: a fost nefericit Eminescu? Am răspunde cu toată convingerea: nu!”. Adept al filozofului romantic german Schopenhauer, poetul era pesimist, dar atitudinea sa melancolică definea „un simţământ estetic, o „seninătate abstractă”, iar nu o amărăciune personală. Eminescu afişa o „naivitate ca de copil”, ceea ce atrăgea o simpatie spontană în inima tuturor, căci tânărului îi lipsea cu desăvârşire „semeţia unei inteligenţe excepţionale de care numai el singur nu era ştiutor” şi avea expresia visătoare a „unui geniu cuprins de lumea ideală”. Reticenţa poetului în publicarea unei poezii era cunoscută de toţi junimiştii, precum şi faptul că refăcea, rafina şi „căuta mereu o formă mai perfectă” pentru noua creaţie, pe care o citea cu un glas străin în şedinţele cenaclului: „Niciodată nu s-ar fi gândit măcar să o publice: publicarea îi era indiferentă, unul sau altul dintre noi trebuia să-i ia manuscrisul din mână şi să-l dea la «Convorbiri literare»”.
În lirica sa erotică nu se poate vorbi despre „amor fericit şi nefericit” în accepţia obişnuită, pentru Eminescu, femeia iubită nu era decât „copia imperfectă a unui prototip nerealizabil”. Ca urmare, cu o melancolie impersonală, poetul se refugiază „într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării şi a poeziei”. Pentru argumentarea acestei analize a spiritului eminescian, Maiorescu citează versurile finale din poemul „Luceafărul”:
„Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trăind în cercul vostru strâmt,
Norocul vă petrece;
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.”

Impresionat de „covârşitoarea inteligenţă căreia nimic din ce-şi întipărea vreodată nu-i scăpa”, Maiorescu vede în Eminescu „un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene”. Pasionat de filozofie, admirator al „Vedelor”, cunoscător al operelor poetice din toate timpurile, Eminescu avea o neobosită stăruinţă „de a ceti, de a studia, de a cunoaşte” şi memora cu „operele însemnate din literatura antică şi modernă”.
Încredinţat de talentul nativ al poetului de geniu („poetul e din naştere, fără îndoială”), Maiorescu accentuează faptul că poezia eminesciană vibrează puternic în inimile românilor, în care el va trăi veşnic.

]]>
http://mariana-badea.ro/?feed=rss2&p=1026 4
COMICĂRIA COMPETENŢELOR CONTINUĂ http://mariana-badea.ro/?p=1021 http://mariana-badea.ro/?p=1021#comments Tue, 10 Jun 2014 05:33:57 +0000 http://mariana-badea.ro/?p=1021 buy generic viagra online india]]> Bacalaureatul 2014 începe cu aceeaşi comicărie penibilă, numită „COMPETENŢE”!
Candidaţii la examenul de bacalaureat dau astăzi simulacrul de probă orală la limba şi literatura română. Profesorii se vor preface că examinează, iar candidaţii, numiţi ridicol utilizatori, vor citi cu glas tare textele obscure şi nonliterare. „Utilizatorii” avizaţi se vor strădui să descopere explicaţia pentru care proba respectivă se numeşte şi „literatura română”, că „limba” este clar cea română…
În fapt, nimeni nu câştigă, nimeni nu pică, doar timpul pierdut contează pentru fiecare.
Nu se dau note, ci doar calificative jignitoare pentru un tânăr de 19 ani, obţinute în funcţie de citirea expresivă sau mai puţin nuanţată a textului de pe bilet şi răspunsuri la întrebările de şcoală primară.
Accentuez că cel mai „periculos” calificativ este cel „mediu”:
*Utilizator mediu
*Utilizator avansat
*Utilizator experimentat

Mi-ar plăcea mult să intre aici proaspeţii „utilizatori” şi să relateze la ce se referea textul nonliterar (nonficţional) pe care l-a citit fiecare de pe bilet şi, credeţi-mă, nu există amuzament mai tare :lol: !!!!

]]>
http://mariana-badea.ro/?feed=rss2&p=1021 16
LĂMURIRI PENTRU BACALAUREAT 2014 http://mariana-badea.ro/?p=1011 http://mariana-badea.ro/?p=1011#comments Fri, 23 May 2014 06:15:32 +0000 http://mariana-badea.ro/?p=1011 ↓ Read the rest of this entry...]]> Am primit multe mesaje prin care mi se cer lămuriri privind noţiunile necesare în rezolvarea subiectelor de limbă şi literatură română la examenul de bacalaureat, proba scrisă.
Pentru clarificarea tuturor conceptelor care ar trebui ştiute pentru bacalaureat, vă recomand una dintre cele două cărţi:
- „Limba şi literatura română – BAC – învăţare rapidă”, autor prof. Mariana Badea, editura Badea
sau
- „Limba şi literatura română – BAC – proză, poezie, dramaturgie, personaje”, autor prof. Mariana Badea, editura Badea
Extras din oricare dintre cele două cărţi pentru bacalaureat, unde se află şi toate explicaţiile necesare rezolvării cu succes a subiectelor 1, 2 şi 3 de la proba scrisă:

1. Expresivitatea poetică presupune exprimarea plastică a ideilor într-un stil particularizat prin noutatea şi inventivitatea imaginarului poetic, prin selectarea unui lexic adecvat transmiterii de stări emoţionale cititorului, prin utilizarea sugestivă a modurilor şi timpurilor verbale.
Semnificaţii ale timpurilor şi modurilor verbale, cu puternică expresivitate în creaţia lirică:
* Prezentul etern/ gnomic exprimă o acţiune ce se desfăşoară simultan cu momentul vorbirii, sugerând permanentizarea acţiunii/ stării/ sentimentului eului liric, fără a se întrevedea o finalizare; prezentul istoric sau narativ exprimă sensul timpului trecut cu nuanţă de eternizare a acţiunii, gestului, atitudinii, de reactualizare a acesteia: „Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare/ Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare” (“Scrisoarea III”, de M.Eminescu).
* Perfectul simplu – acţiune/ stare de dată recentă, finalizată de curând, sugerând o activitate statornică şi neîntreruptă: „Făcui din zdrenţe muguri şi coroane” („Testament” de Tudor Arghezi).
* Imperfectul – acţiune începută şi neterminată, simbolizând stări incerte, de nesiguranţă şi provizorat, fără speranţa vreunei împliniri a ideii/ sentimentului eului liric: „Dar orice lucra/ Noaptea se surpa!” („Mioriţa”, baladă populară).
* Perfectul compus – acţiune finalizată deja într-un trecut îndepărtat, certitudinea unei activităţi/ unui sentiment, unei stări, unei idei ori nostalgia senzaţiilor/ sentimentelor trăite cândva (adolescenţă, tinereţe, iubire etc.): „Patria ne-a fost pământul/ Unde ni-au trăit strămoşii” („Patria română” de George Coşbuc).
* Viitorul – proiectarea acţiunii într-un timp nedefinit, neidentificat, o dorinţă propulsată într-un cândva incert, fără finalizarea stării/ idealului/ sentimentului, poeţii apelând adesea la forme ale viitorului popular pentru efect stilistic de oralitate: „Şi mi-i spune-atunci poveşti/ Şi minciuni cu-a ta guriţă,/ Eu pe-un fir de romaniţă/ Voi cerca de mă iubeşti.” („Floare albastră” de Mihai Eminescu).
* Conjunctivul şi condiţional-optativul – dorinţa, năzuinţa, tânjirea pentru împlinirea unui sentiment/ ideal/ aspiraţii/ dor, sugerând prelungirea la nesfârşit/ permanentizarea dorinţei/ acţiunii, fără a se întrevedea realizarea acestora: „O oară să fi fost amici/ Să ne iubim cu dor,/ S-ascult de glasul gurii mici/ O oară şi să mor”. („Pe lângă plopii fără soţ” de Mihai Eminescu); „Ce voi? Aş vrea să nu mai stai/ Pe gânduri totdeauna,/ Să râzi mai bine şi să-mi dai/ O gură, numai una”. („Luceafărul” de Mihai Eminescu).
* Imperativul – o poruncă, un îndemn ori o chemare afectivă, adesea sugerând fiorul lăuntric, emoţia provocate de nerăbdare/ surescitare, aşteptarea persoanei/ stării nostalgice căreia îi duce dorul; „O, rămâi, rămâi la mine/ Te iubesc atât de mult” („O, rămâi…” de Mihai Eminescu); „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!” („Deşteaptă-te, române!” de Andrei Mureşanu).
* Infinitivul – esenţa semantică a verbului, defineşte acţiunea în sine, identitatea sensului intrinsec al cuvântului: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată” [„Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu].
*Gerunziul exprimă permanentizarea acţiunii, sugerează o stare sau un sentiment etern, o idee obsesivă de care eul liric nu se poate detaşa: „De-atâtea nopţi aud plouând/ Aud materia plângând” („Lacustră” de George Bacovia).
2. Ambiguitatea în stilistică este un procedeu bazat pe echivocul lexical/ gramatical rezultat din posibilitatea de a interpreta diferit, din punct de vedere semantic, un cuvânt sau o construcţie, prin sens conotativ, ironie sau repetiţie. Ea dezvăluie o dublă posibilitate de a echivala unele elemente din limbajul poetic, astfel încât oferă cititorului o alternativă de conotaţii posibile, o altă interpretare pentru aceeaşi expresie lingvistică.
Ambiguitatea se defineşte printr-un joc de cuvinte asemănător calamburului, figură de stil bazată pe echivocul rezultat din alăturarea/ substituirea a două cuvinte asemănătoare sonor (omofone), dar având sensuri diferite, în scopul obţinerii unui efect emoţional/ comic (Banul este un nume rar = „numerar”- Mihail Kogălniceanu). Formă de manifestare a funcţiei ludice a limbajului, ambiguitatea este un procedeu alegoric, care determină în context alcătuirea unei întregi serii figurative şi care se realizează, în principal, prin:
* omonimie, polisemie şi paronimie: „O lume e în lume şi o vecie ţine” (Mihai Eminescu); „Şi nu cunoşti pe buza mea scânteietoare/ Buzele calde câte m-au sorbit” (Tudor Arghezi)
* tropi: metonimia, repetiţia cu implicaţii semantice, refrenul: În poezia „Sara pe deal” (Mihai Eminescu) ambiguitatea stilistică se distinge prin repetiţia epitetului „vechi”, aşezat în combinaţii surprinzătoare: streşinile „vechi” ale caselor sugerează păstrarea obiceiurilor tradiţionale străbune ale satului românesc, „clopotul vechi” dezvăluie credinţa creştină ancestrală a românului, iar „vechiul salcâm” reconstituie viziunea iubirii manifestate în mijlocul naturii ocrotitoare, sentiment ce defineşte omul contopit cu teluricul şi cosmosul din timpuri imemoriale;
* împletirea registrelor stilistice şi a stilurilor funcţionale: În poezia „Din ceas dedus…” (Ion Barbu), imaginile artistice se îmbină cu terminologiile ştiinţifice, luate mai ales din matematică – „însumare”- şi cu neologismele-epitet -„nadir latent”.
Unii esteţi şi teoreticieni au definit ambiguitatea limbajului poetic nu numai din perspectivă auctorială, ci şi prin percepţia cititorului, care poate găsi alternative posibile pentru aceeaşi expresie artistică ori sesizează altă semnificaţie decât aceea intenţionată de autor. Rodica Zafiu opinează că ambiguitatea este condiţia esenţială a limbajului poetic, adică „mecanismul fundamental al poeticităţii”, iar Ion Coteanu complineşte definirea conceptului prin convingerea că ambiguitatea este „destinată să stimuleze şi să orienteze capacitatea imaginativă” a actanţilor implicaţi în demersul artistic.
3. Sugestia textului liric este ilustrată prin procedeele artistice/ figurile de stil (tropi) care compun un tablou unic prin frumuseţe, un adevărat ansamblu estetic realizat prin îmbinarea imaginilor vizuale cu cele motorii, auditive, olfactive, cromatice, provocând o emoţie puternică de admiraţie şi încântare asupra cititorului. În poezia modernă, sugestia se fundamentează pe stilul aluziv, ezitant şi cultivă clarobscurul, sinestezia, corespondenţa între sensibilitatea interioară a eului liric şi realitatea exterioară a lumii. „Aşadar, poezia nu trebuie să fie nici descriptivă, nici narativă, ci sugestivă.” (Philippe van Tieghem)
Procedeele artistice/ figurile de stil (tropii) se structurează, după criterii lingvistice, în trei categorii:
* figuri sintactice şi de construcţie: enumeraţia, repetiţia, paralelismul sintactic, refrenul, simetria, antiteza, interogaţia retorică, exclamaţia retorică, invocaţia retorică;
* figuri semantice: epitetul, comparaţia, metafora, oximoronul, sinestezia, simbolul;
* figuri de sunet – aliteraţia, asonanţa;
4. Reflexivitatea creaţiei lirice învederează înclinaţia evidentă a eului liric spre meditaţie, spre reflecţie asupra problemelor abstracte ale Universului, cum ar fi condiţia omului/ artistului în lume, Geneza Universului, relaţia omului cu Divinitatea etc., element compoziţional prezent cu predilecţie în poeziile filozofice: „Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?/ N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă” („Scrisoarea I” de Mihai Eminescu).

Extras:
CUM SE COMENTEAZĂ O STROFĂ/ SECVENŢĂ LIRICĂ DINTR-O POEZIE

a) Se începe cu o referire la tema poeziei – anotimp, moment al zilei, peisaj, sentiment de iubire sau de admiraţie pentru un tablou din natură etc. –, pusă în relaţie cu titlul;
b) Se reliefează ideea poetică din strofa/ secvenţa respectivă, cu indicarea incipitului sau a finalului (dacă versurile sunt de la începutul/ finalul poeziei);
c) Se menţionează lirismul subiectiv sau obiectiv, exemplificat prin mărcile lexico-gramaticale: pronume şi verbe aflate la persoana I şi adresarea directă la persoana a II-a pentru lirism subiectiv, iar la persoana a III-a pentru lirismul obiectiv.
d) Se identifică planul terestru sau planul cosmic, eventuala lor îmbinare şi exemplificarea cu citate din textul poetic;
e) Se recunoaşte limbajul artistic prin identificarea figurilor de stil (epitete, comparaţii, metafore, personificări etc.), a imaginilor artistice (vizuale, auditive, motorii, olfactive etc.) şi a mărcilor afectivităţii (interjecţii, exclamaţii, semne de punctuaţie etc.);
f) Se precizează elementele prozodice: strofa, rima, măsura, ritmul.”

]]>
http://mariana-badea.ro/?feed=rss2&p=1011 51
9 MAI – ZIUA EUROPEI http://mariana-badea.ro/?p=1006 http://mariana-badea.ro/?p=1006#comments Sat, 10 May 2014 04:21:43 +0000 http://mariana-badea.ro/?p=1006 ↓ Read the rest of this entry...]]> O LECŢIE PREDATĂ MAGISTRAL DE DRAGUL ŞI UNICUL DIODOR

„Luna mai, luna Europei

O zicală populară (în lumea diplomaţiei!!) spune aşa:
„Dacă nu iei loc la masa tratativelor, rişti să faci parte din meniu”
Aşa că, iată-ne şi pe noi în NATO şi, mai nou, în UE!
Iar acum ne pregătim de alegerile europarlamentare din 25 mai, prilej de a urmări cum se desfăşoară „datul la gioale”, poreclit eufemistic „campanie electorală”, şi de a constata că mulţi electori nu ştiu mai nimic despre Parlamentul European (PE). Mai mult chiar, când se vorbeşte despre europeni, noi cam întoarcem capul, crezând că e vorba despre alţii!?! Nu! Chiar despre noi e vorba! Noi, ăştia, care am contribuit deja cu 12 miliarde de euroi la bugetul comunitar. Aşa că, merită să ne informăm puţin despre acest subiect, mai ales prin prisma faptului că, politicoşi cum ne ştim, ne-am introdus în Constituţie prevederea conform căreia legislaţia comunitară este prioritară celei naţionale!?!
Drept care vă propun urmatoarea documentare, având ca sursă principală Agenţia „Agerpres”.

Parlamentul European (PE), una dintre instituțiile de bază ale ansamblului instituțional comunitar ce este legitimată prin modalitatea de alegere a reprezentanților, prin vot universal și direct, și-a sporit de-a lungul timpului puterea printr-o serie de tratate.

Tratatele de la Maastricht din 1992 și cel de la Amsterdam din 1997 au transformat legislativul comunitar dintr-o instituție cu rol consultativ într-un for legislativ cu puteri comparabile cu cele ale parlamentelor naționale. Prima sesiune a PE a avut loc la 19 martie 1958.

Alături de Comisia Europeană, Parlamentul are atribuții legislative. Adoptă legislația UE și participarea Parlamentului la acest proces conferă garanția unei legitimități democratice a regulamentelor, directivelor sau deciziilor. Parlamentul European poate modifica cheltuielile bugetare, împărțind autoritatea în acest domeniu cu Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, Parlamentul exercită controlul asupra Comisiei Europene (guvernul european) și aprobă desemnarea membrilor acestei instituții. Totodată, Parlamentul are dreptul de a cenzura Comisia Europeană și de a exercita un control politic asupra ansamblului instituțiilor Uniunii.
Prin Tratatul de la Nisa, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, s-a stabilit ca numărul maxim al europarlamentarilor să fie de 732.

Componența PE
În prezent sunt 766 de europarlamentari. Aceștia sunt aleși pe o perioadă de cinci ani de către alegătorii din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, în numele a 503,7 milioane de cetățeni.
Alegerile pentru Parlamentul European în statele membre ale Uniunii Europene au loc în perioada 22-25 mai 2014.
În urma scrutinului, Parlamentul European va avea în componență 751 de europarlamentari.
Numărul de mandate este repartizat pe țări, în funcție de mărimea acestora. Parlamentul European va avea, în viitoarea legislatură, următoarea componență pe țări:

1. Austria — 18 membri PE la 8,3 milioane locuitori,
2. Belgia — 21 membri PE la 10,7 milioane locuitori,
3. Bulgaria — 17 membri la 7,6 milioane locuitori,
4. Cipru — 6 membri la 0,8 milioane locuitori,
5. Croația — 11 membri la 4,5 milioane locuitori,
6. Danemarca — 13 membri la 5,5 milioane locuitori,
7. Estonia — 6 membri la 1,3 milioane locuitori,
8. Finlanda — 13 membri la 5,3 milioane locuitori,
9. Franța — 74 de membri la 64,3 milioane locuitori,
10. Germania — 96 membri la 82 milioane locuitori,
11. Grecia — 21 membri la 11,2 milioane locuitori,
12. Irlanda — 11 membri la 4,5 milioane locuitori,
13. Italia — 73 de membri la 60 milioane locuitori,
14. Letonia — 8 membri la 2,3 milioane locuitori,
15. Lituania — 11 membri la 3,3 milioane locuitori,
16. Luxemburg — 6 membri la 0,5 milioane locuitori,
17. Malta — 6 membri la 0,4 milioane locuitori,
18. Polonia — 51 membri la 38,1 milioane locuitori,
19. Portugalia — 21 membri la 10,6 milioane locuitori,
20. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord — 73 de membri la 61,7 milioane locuitori,
21. Republica Cehă — 21 membri la 10,5 milioane locuitori,
22. România — 32 de membri la 21,5 milioane locuitori,
23. Slovacia — 13 membri la 5,4 milioane locuitori,
24. Slovenia — 8 membri la 2 milioane locuitori,
25. Spania — 54 membri la 45,8 milioane locuitori,
26. Suedia — 20 membri la 9,2 milioane locuitori,
27. Ungaria — 21 membri la 10 milioane locuitori,
28. Țările de Jos (Olanda) — 26 membri la 16,4 milioane locuitori.

Mandatul europarlamentarilor este de cinci ani. Primele alegeri pentru Parlamentul European au avut loc în luna iulie a anului 1979.
La 1 mai 2004, odată cu extinderea UE cu zece noi membri, numărul electorilor a crescut la 338 de milioane, pentru ca ulterior, la 1 ianuarie 2007, numărul persoanelor cu drept de vot să crească din nou, odată cu aderarea Bulgariei și României.
La 25 noiembrie 2007 în România și la 20 mai 2007, în Bulgaria s-au desfășurat primele alegeri pentru Parlamentul European ca urmare a aderării acestor state, la 1 ianuarie 2007, la Uniunea Europeană.
Ultimele alegeri pentru Parlamentul European au avut loc în perioada 4-7 iunie 2009.

Europarlamentarii nu sunt grupați în delegații naționale, ci în 7 grupări politice. Acestea sunt:
1. Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat);
2. Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European;
3. Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa;
4. Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană;
5. Conservatorii și Reformiștii Europeni;
6. Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică;
7. Grupul Europa Libertății și Democrației.

Pentru prima dată, la 13 mai 1958, membrii legislativului comunitar s-au grupat conform afinităților politice și nu conform naționalității. Există și parlamentari neafiliați. Fiecare grupare politică are un președinte, un birou și un secretariat. O grupare politică trebuie să fie plurinațională și să aibă un număr minim de membri. Numărul minim de deputați necesar pentru a constitui un grup politic este de 25. Cel puțin o pătrime din statele membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului. Un deputat poate aparține unui singur grup politic.

Chestiuni generale privind alegerile pentru Parlamentul European

Conform prevederilor generale inițiale din tratatele fondatoare ale Comunităților Europene, în Articolul 190, paragraful 1 și 2, se stipula faptul că membrii Parlamentului European trebuie desemnați de parlamentele naționale ale statelor membre ale blocului comunitar prin sufragiu universal direct.
În 1992, Tratatul de la Maastricht a introdus o nouă precizare, la articolul 190, și anume paragraful 4, care stabilea că alegerile pentru desemnarea viitorilor reprezentanți în Parlamentul European trebuie să se desfășoare în baza unei proceduri uniforme la nivelul tuturor statelor membre, iar Parlamentul European trebuie să adopte un proiect în acest sens, care să fie aprobat ulterior de către Consiliul Uniunii Europene. În ciuda diferitelor propuneri avansate de către Parlamentul European, Consiliul nu a reușit să ajungă la un punct de vedere comun asupra unei proceduri uniforme de alegere.
Pentru a depăși acest impas, Tratatul de la Amsterdam a introdus principiile reprezentării proporționale, modificându-se astfel decizia din 1976 a Consiliului Uniunii Europene.
Conform Articolului 19 al tratatelor Uniunii Europene, ”orice cetățean al Uniunii, rezident într-un stat membru, fără a avea cetățenia acelui stat, poate vota sau candida în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European”. Această măsură a fost adoptată la 6 decembrie 1993 prin Directiva 109.

Și totuși această prevedere diferă de la un sistem național electoral la altul, astfel încât unele state, precum Finlanda sau Franța, impun cetăţenilor cu drept de vot să aibă domiciliul sau rezidența pe teritoriul circumscripției electorale, unde își exprimă opțiunea de vot. Alte state, cum ar fi Germania, Belgia, Grecia, Spania, Portugalia și Italia, cer ca respectivul cetățean cu drept de vot să locuiască în mod obișnuit în zona circumscripției electorale unde votează. Legea electorală a statului Luxemburg pretinde cetaţenilor străini ca aceștia să fi domiciliat pe teritoriul Marelui Ducat cel puțin cinci ani de zile.

În ceea ce privește incompatibilitatea acestei funcții, europarlamentarul nu poate fi membru al Comisiei Europene, Comitetului Economic și Social, Curții Auditorilor, judecător sau avocat general al Curții de Justiție sau angajat activ sau colaborator al oricărei instituții sau organism al Uniunii Europene.

Listele ce conțin candidații fiecărei formațiuni politice sau ale celor independenți, care nu obțin minimum de 5% din voturile electoratului, respectiv 4% în Austria și Suedia, nu pot fi acceptate la alocarea locurilor pentru Parlamentul European care revin statului respectiv.

Teritoriul național poate fi împărțit în mai multe circumscripții electorale sau poate reprezenta o singură zonă electorală. Franța a renunțat la o singură zonă electorală și a împărțit teritoriul în opt regiuni electorale: Nord-vest, Vest, Est, Sud-vest, Sud-est, Masivul Central, Île-de-France și teritoriile aflate în afara granițelor. În Finlanda de asemenea formațiunile politice pot alege fie modelul de circumscripții locale, fie una la nivel național. Polonia a stabilit 13 circumscripții electorale, în timp ce Ungaria și Republica Cehă a introdus una singură, reprezentând întreg teritoriul național.

Dreptul de a fi ales

Posibilitatea de a fi ales ca membru al Parlamentului European obligă oricare candidat să aibă cetățenia unui stat membru, iar condițiile suplimentare diferă de la stat la stat. Vârsta minimă pentru a candida este de:

18 ani – în Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Spania, Olanda, Luxemburg, Portugalia, România;
19 ani – în Austria;
21 ani – în Belgia, Grecia, Republica Cehă, Irlanda, Lituania, Polonia, Slovacia și Marea Britanie;
23 ani – în Franța;
25 ani – în Italia, având cea mai ridicată limită de vârstă.

În Danemarca, Germania, Grecia, Estonia, Olanda, Suedia, și Republica Cehă doar partidele politice și organizațiile politice pot depune liste electorale cu nominalizările făcute pentru alegerile la nivel național ale reprezentanților pentru Parlamentul European, în timp ce în Irlanda, Olanda și Marea Britanie candidaturile pot fi depuse doar pe baza numărului de semnături sau al electorilor strânși.

Ce se întâmplă cu locurile rămase libere pentru formațiunea politică respectivă?

Locurile rămase libere, ca urmare a unei demisii pentru un alt post sau altă funcție incompatibilă cu cea de europarlamentar, revin aceleiași formațiuni politice, fie luându-se în ordine primul candidat neales de pe listă, cazul statelor Austria, Danemarca, Finlanda, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda sau Portugalia, fie sunt oferite unor înlocuitori decizia revenind conducerii partidului respectiv, cazul statelor Belgia, Irlanda, Germania sau Suedia. În Marea Britanie sunt organizate alegeri parțiale.

Zilele desfășurării alegerilor

În ceea ce privește data desfășurării scrutinelor, aceasta diferă de la stat la stat în funcție de tradițiile naționale, astfel încât în Danemarca, Irlanda, Olanda și Marea Britanie se desfășoară în altă zi decât cea de duminică, spre deosebire de restul statelor membre.

În România:

Buletinele de vot sunt tipărite centralizat, la Imprimeria Naţională, fiind vorba de candidaturi unice pe ţară şi nu diferite, pe judeţ, colegii sau unităţi administrativ teritoriale (cum se întâmplă la alegerile parlamentare sau locale).
Buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare din 25 mai va avea opt pagini A4 și va fi compus din două foi A3.

Biroul Electoral Central a stabilit în 17 aprilie ordinea partidelor pe buletinele de vot pentru alegerile parlamentare:

1. PDL
2. PMP
3. UDMR
4. PSD-UNPR-PC
5. PNL
6. PRM
7. Alianţa Naţională a Agricultorilor
8. Partidul Dreptăţii Sociale
9. Partidul Noua Republică
10. Partidul Verde
11. Partidul Forţa Civică
12. Partidul Ecologist Român
13. Partidul Alternativa Socialistă
14. PNŢCD
15. Partidul Poporului Dan Diaconescu
16. Georgiana Corina Ungureanu
17. Constantin Titian Filip
18. Dănuţ Liga
19. Paul Purea
20. Pericle Iulian Capsali
21. Peter Costea
22. Mircea Diaconu
23. Valentin Eugen Dăianu.

Reiau un text ce mi-a trezit o fantezie:

***
„Listele ce conțin candidații fiecărei formațiuni politice sau ale celor independenți, care nu obțin minimum de 5% din voturile electoratului, respectiv 4% în Austria și Suedia nu pot fi acceptate la alocarea locurilor pentru Parlamentul European care revin statului respectiv”.

***
Oare cum ar fi ca un independent (Mircea Diaconu, de exemplu) să obţină 96% din voturile electoratului românesc şi să fie singurul reprezentant al României în Parlamentul European?!? Întrebarea este: ar beneficia de toate cele 32 de voturi rezervate României? Ei, uite că una ca asta nu v-a trăznit prin cap!!
Dar întrebarea rămâne!
De fapt, dacă e să mă gândesc mai bine, nici nu e nevoie de 96%, important e ca niciun partid să nu atingă 5%, iar independentul să ia restul. Oare cum ar fi?
„Ar fi cam frumos”!!

P.S. Ce coincidenţă!!! Priviţi poziţia 22 de pe cele două liste! Aşa ceva!!!”
**********************************************************************************

P.P.S. Am aflat o mulţime de noutăţi despre Parlamentul European şi aş avea o satisfacţie uriaşă dacă românii ar trimite la Bruxelles un singur cetăţean român!!! Ar fi cam prea frumos! :lol:
MULŢUMIRI, DIODOR!!!!!!!!!!!!!!!!

]]>
http://mariana-badea.ro/?feed=rss2&p=1006 12
PAŞTE FERICIT! http://mariana-badea.ro/?p=1001 http://mariana-badea.ro/?p=1001#comments Sun, 20 Apr 2014 06:24:52 +0000 http://mariana-badea.ro/?p=1001 MINUNEA ÎNVIERII să vă lumineze raţiunea şi drumul vieţii!
HRISTOS A ÎNVIAT!

Fam. Badea

]]>
http://mariana-badea.ro/?feed=rss2&p=1001 22
UN DEBUT SCLIPITOR http://mariana-badea.ro/?p=992 http://mariana-badea.ro/?p=992#comments Mon, 14 Apr 2014 17:34:51 +0000 http://mariana-badea.ro/?p=992 ↓ Read the rest of this entry...]]> MIHAELA HURĂ, sensibila profesoară de română, debutează cu poezie şi proză, pe propriul blog, chiar în preajma Paştelui! O fi vreun semn divin?!?

„De ce?”

De ce m-aş întreba mereu
de unde vine lumina
şi unde se duce?
Nu-i de-ajuns să mă bucur,
pentru că vine
şi să o aştept,
când se duce?
De ce aş încerca mereu să înţeleg
de unde vin oamenii pe Pământ
şi unde pleacă?
Nu-i de-ajuns să fiu fericită
pentru micii oameni
pe care eu i-am adus pe Pământ
şi să visez
că vor pleca într-o lume
mai frumoasă?
De ce trebuie
să anulez mereu
semne de întrebare?
Toate acestea
nu fac decât
să mă transforme
într-un imens
semn de mirare.

*****
„Cu capu-n nori”

Nimic nu-i mai plăcut decât
să treci prin viaţă
cu capu-n nori.
De-acolo, de sus, nu vezi
nici feţele prea triste,
care să te-ntristeze,
nici feţele prea fericite,
care să te-ntristeze,
nici ura, nici teama de Apocalipsă.
Nimic din toate-acestea
nu poate-ajunge
până la tine.
Plutind deasupra tuturor,
ochii tăi, obişnuiţi de mult cu lumina,
urechile tale, de mult obişnuite cu liniştea
şi inima ta, deja stăpână pe blândeţea cerului,
mai pot vedea, auzi şi simţi doar
lumina din ochii copiilor,
liniştea florilor,
blândeţea zilelor de august.
Iată de ce e-atât de plăcut
să treci prin viaţă
cu capu-n nori.

*****
„Vorbe”
Se spune
că doar în întuneric
n-avem umbră.

Eu cred
că doar în umbră
e întunericul din noi.
Se crede
că doar în stele
e lumina.

Eu ştiu
că doar lumină
e-n ochii de copil.

Se ştie
că doar iubirea
învinge chiar şi moartea.

Eu simt
că doar în moarte
iubirea e deplină.

S-ar spune
că-s doar vorbe…

*****

„Omul”

Când Omul şi-a simţit sfârşitul mai aproape decât de obicei, a făcut ceva ce-şi propusese de mult, încă din copilărie, dar timpul nu-i ajunsese niciodată pentru asta: a intrat într-o biserică, să-l caute pe Dumnezeu. Oarecum stingher şi neştiind exact ce trebuie să facă sau să spună, a deschis uşor, timid, uşa bisericii, şi-a şters noroiul de pe tălpile pantofilor, şi-a scos pălăria (de care nu se despărţise aproape niciodată în viaţa lui de adult) şi-a intrat. Întuneric. Linişte. Răcoare.
„Cam sinistru în biserica asta”- şi-a spus, strângând pălăria aşa cum, odată, o strângea de mână pe mama, când îl ducea la dentist.
„Da` unde-or fi lumânările? Nu văd nimic. Şi e prea frig. Nu-mi place, deloc nu-mi place aici.”
Începând să dârdâie puţin, a înaintat exact trei paşi temători, rugându-se să nu dea peste cineva şi încercând, disperat, să găsească lumânările. Neîntâmplându-se nici una, nici alta, s-a oprit din nou, şi-a făcut o cruce rapidă, s-a întors şi-a zbughit-o hotărât spre uşă. Întunericul fiind atât de adânc şi Omul – atât de nefamiliarizat cu locul, n-a făcut o rotaţie completă şi, în loc să ajungă la ieşire, s-a lovit cu toată forţa de o băncuţă.
– Dumnezeul… – i-a scăpat printre lacrimile pricinuite de lovitură. Dar, luânduşi seama, şi-a înghiţit restul înjurăturii şi s-a speriat. Ştergându-se la gură cu dosul palmei, ca pentru a anula, copilăreşte, jumătatea de blasfemie rostită, s-a aşezat pe băncuţă. Aplecându-se să-şi pipăie genunchiul îndurerat, a dat, cu totul şi cu totul pe neaşteptate, de o mână care sigur nu era a lui. Pe jumătate înspăimântat, pe jumătate curios, a început să-şi plimbe încet mâna în sus, de-a lungul mâinii necunoscute, ca un orb. Depăşind nişte degete noduroase (vechi, parcă, de când lumea), a dat peste marginea unei mâneci aspre, apoi peste un umăr puţin lăsat şi, într-un final, şi-a oprit căutarea într-o barbă stufoasă, de bunic simpatic şi blajin. Ar fi vrut să-i pipăie şi faţa, dar i s-a făcut ruşine şi şi-a retras mâna.
– Cine eşti? întrebarea abia şoptită a răsunat, în biserica goală, ca un tunet.
– Tu să-mi spui – chicotitul care însoţea vorbele a umplut încăperea, revărsându-se din tavan, din pereţi, din pardoseală şi chiar din pălăria pe care Omul continua să o frământe în mâna stângă.
– Dar de unde aş putea eu să ştiu? s-a mirat Omul, puţin agasat, crezând că bărbosul îşi cam bătea joc de el.
– Nu tu m-ai chemat? s-a repetat râsul poznaş.
– Eu??? Cum să te chem, dacă habar n-am cine eşti?!
– Nu mă-ntreba pe mine. Tu m-ai strigat. Înseamnă că ştii cine sunt, nu?
– Râzi de mine?
– S-ar putea şi asta.
– Dar de ce, pentru Dumnezeu, să râzi de cineva pe care nici nu-l cunoşti, şi nici măcar nu-l vezi?! s-a indignat Omul.
– Aş putea crede că şi tu râzi de mine. Vrei să spui că tu nu mă cunoşti şi nu mă vezi. Cu toate astea, mă strigi mereu. Aşa ai făcut toată viaţa.
– Te-am strigat eu toată viaţa?!?! Cu asta, chiar întreci măsura, zău aşa. Nu pricepi că nu-te-cu-nosc?
– Ar trebui să te cred, nu?
– Sigur c-ar trebui să mă crezi.
– De ce?
– Pentru că ţi-am spus eu. Şi demonstrează tu că te cunosc, poţi? a strigat Omul, enervat de-a dreptul.
– Şi eu ţi-am spus că m-ai chemat, şi nu m-ai crezut. Eu de ce să te cred ? Tot timpul mi-ai cerut să te cred: că ţi-ai ascultat părinţii, că n-ai râvnit la bunul altuia, că ai fost cinstit şi toate celelalte. Niciodată nu ţi-am cerut să-mi demonstrezi nimic.
– Bine, dacă vrei să jucăm jocul ăsta, hai să-l jucăm. Să zicem că ţi-aş fi cerut eu aşa ceva. Şi m-ai crezut?
– Bineînţeles că nu – s-a revărsat iarăşi, din toţi pereţii, chicotitul cel vesel.
– Pentru că nu ţi-am demonstrat?
– Ei, na! Pentru că ştiam că mă minţi.
Mototolind de-a dreptul borul pălăriei (de care nu se despărţise aproape niciodată până atunci), Omul a început să se foiască pe băncuţă. Nu-i mai era frig, dar valul de căldură care-l ataca nu era deloc plăcut. Prea cald era până şi aerul care-i intra în plămâni şi-i usca buzele, lipindu-i limba de cerul gurii. O nelinişte mai mare decât oricare alta pe care-o simţise vreodată îşi făcea loc în el, urcând din vârful degetelor către inimă. Parcă ceva ce ştiuse dintotdeauna, dar uitase de veacuri, începea acum să se întoarcă la el. Respirând cu greutate şi cu spaimă, a deschis gura larg, ca să fie sigur că va reuşi, a închis ochii strâns, nu ştia nici el de ce şi a îngăimat, cu toată puterea care-i mai rămăsese în finalul zilelor lui :
– Ştiai? De multe ori, nici eu nu ştiam că mint. De unde puteai TU să ştii?
– Tu să-mi spui – de data aceasta, chicotitul n-a mai răsunat şi vorbele s-au auzit răspicat.
În ochii strânşi, bezna a fost străfulgerată de culori atât de puternice, încât Omul a fost obligat să-i deschidă, temându-se să nu orbească aşa, cu ochii închişi. Cu uimire, a constatat că biserica începea să se lumineze, ca de un răsărit firav. A zărit pereţii acoperiţi de icoane, în depărtare – conturul altarului. Doar alături de el nu s-a uitat. Parcă n-avea curaj. Simţea că n-avea de ce să se uite, era totuna dacă ar fi încercat să vadă sau nu.
– Mă cunoşti de mult, nu? a constatat Omul, mai mult decât a întrebat. Şi fiecare cuvânt mai lumina o părticică a bisericii.
– Dintotdeauna. Ne cunoaştem dintotdeauna. Vrei să-ţi demonstrez? iarăşi chicotitul veni de peste tot, din jur, de sus şi de jos.
Privind mereu înainte, Omul a simţit aer curat inundându-i plămânii şi lumină caldă mângâindu-i ochii.
– Nu, nu mai este nevoie. Cred că… – vorba a rămas suspendată în liniştea bisericii şi a continuat în gândul Omului.
– Aaa! În sfârşit! a tunat vocea din barba stufoasă. Fără demonstraţii ? Fără bătăi cu pumnul în piept că trebuie dovedit orice?
– De data asta, fără – a şoptit Omul, făcându-se din ce în ce mai mic, pe măsură ce vocea de alături se făcea din ce în ce mai mare.
– Fără să mă mai iei mereu la întrebări că de ce aşa şi de ce pe dincolo şi de ce am lăsat eu să se-ntâmple aia sau cealaltă? Fără : „Unde eşti, când am nevoie de Tine?” şi : „De ce ăluia i-ai dat atâtea, şi mie nu mi-ai dat ce ţi-am cerut?” Fără astea?
– Fără, fără! Am înţeles acum, crede-mă! a implorat strigătul din urmă.
Lumina a fulgerat din toţi porii bisericii, sfredelind ochii Omului, care nu se mai puteau închide pentru a se apăra.
– N-ai înţeles nimic! Cu toată lumina asta de la începutul începuturilor, tot orb ai rămas. O viaţă-ntreagă M-ai chemat pentru toate nimicniciile care ţi-au trecut prin cap. Nu ţi-a păsat dacă era zi sau noapte, cald sau frig, mereu ai fost nemulţumit şi ai dat vina pe Mine pentru orice.
– Iartă-mă! a murmurat Omul, cu lacrimi în degete.
– Eu am alungat o singură dată un înger rebel, şi de-atunci toată lumea numai despre asta vorbeşte. Tu M-ai alungat din casa ta în fiecare zi, şi n-a spus nimeni un cuvânt.
– Iartă-mă! a spus Omul, cu plâns în umeri.
– Tu n-ai putut să Mă ierţi atunci când ţi-a murit mama şi-Mi ceri Mie să te iert. Hai, spune, de ce-aş face asta?
– Pentru că Tu eşti… Tu eşti… eşti…
– Vezi? După toate zilele şi săptămânile şi anotimpurile pe care ţi le-am dat, tot n-ai deschis ochii. Cine sunt Eu, spune, Omule, cine sunt?
– Eşti… – şi lacrimile Omului ţâşniră din toate colţurile bisericii. Eşti… – şi lacrimile Omului acoperiră biserica. Eşti… – şi lacrimile Omului acoperiră cerul. EŞTI BUN!
În clipa aceea, toate vocile lumii au tăcut şi singură lumina a rămas în cer şi sub cer. Şi, în mijlocul ei, Omul s-a ridicat de pe băncuţă, s-a ridicat de pe acoperişul bisericii, s-a ridicat de pe acoperişul lumii, purtat de o mână cu degete noduroase (vechi, parcă, de când lumea), deasupra căreia strălucea o barbă stufoasă şi blajină.
– M-ai iertat?
Din barba strălucitoare, în lumina strălucitoare de deasupra tuturor cerurilor, s-a revărsat un chicotit poznaş.

Intraţi pe blogul doamnei profesoare Mihaela Hură şi puteţi citi mai multe creaţii literare remarcabile.
www.misahura.blogspot.ro, intitulat sugestiv „Despre orice”
, cu un moto semnificativ:
„Să suportăm realitatea cu gândul la visul nostru şi să încercăm să-i ajutăm şi pe alţii să suporte. Poate că asta înseamnă viaţa. Habar n-am.”
********************************************************************************************

P.S. Am primit o satiră care mi se pare foarte izbutită şi autorul foarte talentat şi informat. S-ar putea ca unii să se indigneze că nu este „creştineşte” să public în preajma Sfintelor Paşti o astfel de creaţie, dar cred că este mult mai necreştinească săvârşirea respectivelor fapte, adică „in rem”, că tot e la modă…
Poezia a fost trimisă de Nelu, iar semnatarul creaţiei se numeşte Mircea Enescu. Vă rog să propuneţi un titlu! Că n-are!

„În ţara-n care chiorul e-mpărat
Şi iarna nu-i cu vara de o teapă,
Sunt tot mai mulţi acei cu doctorat,
Tot mai puţini acei ce dau la sapă.

În ţara cu succesuri fel de fel
Şi fiice cu vânzări îmbârligate,
Vezi tot mai mulţi cu grad de colonel
Şi tot mai rar cătane-adevărate.

În ţara-n care eşti ejaculat
De nu te dai aşa cum bate vântul,
Toţi se pricep la manageriat,
Şi nu mai ştim cum să arăm pământul.

În ţara-n care eşti, atunci când vrei,
Tu, pentru tine, admiratoare pură,
Bărbaţi de stat sparg bani de la FeMeI,
Iar goagălul e culmea de cultură.

Din ţara-n care eşti analizat
După CV, nu după ce ştii face,
Prea mulţi specialişti au emigrat
Şi au rămas prea multe dobitoace.”

]]>
http://mariana-badea.ro/?feed=rss2&p=992 40
Vă rog SĂ LUAŢI CUNOŞTINŢĂ de ceea ce VĂ ADUC LA CUNOŞTINŢĂ! http://mariana-badea.ro/?p=987 http://mariana-badea.ro/?p=987#comments Wed, 09 Apr 2014 18:59:53 +0000 http://mariana-badea.ro/?p=987 ↓ Read the rest of this entry...]]> Acum câteva zile a trebuit să semnez un contract care se încheia cu formula „Am luat la cunoştinţă”. Din reflex, am tăiat prepoziţia şi apoi am semnat. Gestul meu a stârnit indignare, argumentul suprem fiind că actul respectiv era preluat de pe site-ul Ministerului Muncii: „O fi corect la gramatică, dar în actele oficiale aşa trebuie să scriem”! Se pare că cei mai mulţi disociază limba română de limbajul folosit în documentele postate cu emfaza şi superioritatea funcţiei publice.

A LUA CUNOŞTINŢĂ (de ceva)/ A AVEA CUNOŞTINŢĂ (de ceva) = a fi informat, a se pune la curent cu ceva.
A ADUCE LA CUNOŞTINŢĂ (ceva) = a informa pe cineva despre ceva.

*
În celebra emisiune „Doar o vorbă să-ţi mai spun”, neuitatul George Pruteanu se scandaliza pentru aceeaşi abatere:
„În cu totul altă ordine de idei, vreau să profit de timpul care mi-a rămas şi să vă aduc la cunoştinţă următoarele: prin procese-verbale, dar, vai!, şi prin discursuri simandicoase, bântuie încă formularea şchioapă „a lua LA cunoştinţă”, care sună „ca dracu’” şi aminteşte de savuroasele texte ale lui Muşatescu în care mitocanii şi semidocţii erau luaţi în cruntă băşcălie. Explicaţia răspândirii acestei formule eronate e simplă. Vorbitorii au fost influenţaţi de expresia corectă „a aduce la cunoştinţă”, adică a informa, a înştiinţa. Întrucât expresia pe care o discut e perfect opusă, prin simetria dintre a oferi şi a primi, vorbitorii au căutat ca şi formal cele două spuse să fie simetrice. Aşa că au luat „LA”-ul de la prima, unde avea rost şi l-au introdus, hodoronc-tronc, în cea de-a doua. Singura formă admisibilă a acesteia din urmă este „a lua cunoştinţă de”: am luat cunoştinţă de convocarea…” sau „vă rugăm să luaţi cunoştinţă de acuzaţiile” etc.
Şi acum, stimaţi telespectatori, vă aduc la cunoştinţă, ba chiar vă rog frumos să luaţi cunoştinţă că minutele mi s-au epuizat, emisiunea se încheie şi vă urez toate cele bune.
(„Doar o vorbă să-ţi mai spun”, 13 iulie 1998)

]]>
http://mariana-badea.ro/?feed=rss2&p=987 14
PARONIMELE „CORECTARE” şi „CORECTURĂ” http://mariana-badea.ro/?p=980 http://mariana-badea.ro/?p=980#comments Sun, 16 Mar 2014 11:44:43 +0000 http://mariana-badea.ro/?p=980 ↓ Read the rest of this entry...]]> CORECTARE = îndreptarea greşelilor de orice fel dintr-un text, inclusiv a erorilor de conţinut, exprimare, scriere etc.; corijarea oricăror defecte.
CORECTURĂ = înlăturarea greşelilor tipografice dintr-un text, a literelor sau cuvintelor scrise incorect în textul respectiv.

Exemple:
*La examenul naţional de bacalaureat, tezele candidaţilor se evaluează de către o comisie de corectare.
*Corectarea miopiei, corectarea sprâncenelor sau corectarea contabilă a documentelor constituie preocupări diferite.
*Articolele din ziare sunt supuse unei corecturi atente realizate de către un corector, care nu poate interveni în conţinutul elaborat de autorul respectiv.

]]>
http://mariana-badea.ro/?feed=rss2&p=980 63