O LECŢIE PREDATĂ MAGISTRAL DE DRAGUL ŞI UNICUL DIODOR

„Luna mai, luna Europei

O zicală populară (în lumea diplomaţiei!!) spune aşa:
„Dacă nu iei loc la masa tratativelor, rişti să faci parte din meniu”
Aşa că, iată-ne şi pe noi în NATO şi, mai nou, în UE!
Iar acum ne pregătim de alegerile europarlamentare din 25 mai, prilej de a urmări cum se desfăşoară „datul la gioale”, poreclit eufemistic „campanie electorală”, şi de a constata că mulţi electori nu ştiu mai nimic despre Parlamentul European (PE). Mai mult chiar, când se vorbeşte despre europeni, noi cam întoarcem capul, crezând că e vorba despre alţii!?! Nu! Chiar despre noi e vorba! Noi, ăştia, care am contribuit deja cu 12 miliarde de euroi la bugetul comunitar. Aşa că, merită să ne informăm puţin despre acest subiect, mai ales prin prisma faptului că, politicoşi cum ne ştim, ne-am introdus în Constituţie prevederea conform căreia legislaţia comunitară este prioritară celei naţionale!?!
Drept care vă propun urmatoarea documentare, având ca sursă principală Agenţia „Agerpres”.

Parlamentul European (PE), una dintre instituțiile de bază ale ansamblului instituțional comunitar ce este legitimată prin modalitatea de alegere a reprezentanților, prin vot universal și direct, și-a sporit de-a lungul timpului puterea printr-o serie de tratate.

Tratatele de la Maastricht din 1992 și cel de la Amsterdam din 1997 au transformat legislativul comunitar dintr-o instituție cu rol consultativ într-un for legislativ cu puteri comparabile cu cele ale parlamentelor naționale. Prima sesiune a PE a avut loc la 19 martie 1958.

Alături de Comisia Europeană, Parlamentul are atribuții legislative. Adoptă legislația UE și participarea Parlamentului la acest proces conferă garanția unei legitimități democratice a regulamentelor, directivelor sau deciziilor. Parlamentul European poate modifica cheltuielile bugetare, împărțind autoritatea în acest domeniu cu Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, Parlamentul exercită controlul asupra Comisiei Europene (guvernul european) și aprobă desemnarea membrilor acestei instituții. Totodată, Parlamentul are dreptul de a cenzura Comisia Europeană și de a exercita un control politic asupra ansamblului instituțiilor Uniunii.
Prin Tratatul de la Nisa, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, s-a stabilit ca numărul maxim al europarlamentarilor să fie de 732.

Componența PE
În prezent sunt 766 de europarlamentari. Aceștia sunt aleși pe o perioadă de cinci ani de către alegătorii din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, în numele a 503,7 milioane de cetățeni.
Alegerile pentru Parlamentul European în statele membre ale Uniunii Europene au loc în perioada 22-25 mai 2014.
În urma scrutinului, Parlamentul European va avea în componență 751 de europarlamentari.
Numărul de mandate este repartizat pe țări, în funcție de mărimea acestora. Parlamentul European va avea, în viitoarea legislatură, următoarea componență pe țări:

1. Austria — 18 membri PE la 8,3 milioane locuitori,
2. Belgia — 21 membri PE la 10,7 milioane locuitori,
3. Bulgaria — 17 membri la 7,6 milioane locuitori,
4. Cipru — 6 membri la 0,8 milioane locuitori,
5. Croația — 11 membri la 4,5 milioane locuitori,
6. Danemarca — 13 membri la 5,5 milioane locuitori,
7. Estonia — 6 membri la 1,3 milioane locuitori,
8. Finlanda — 13 membri la 5,3 milioane locuitori,
9. Franța — 74 de membri la 64,3 milioane locuitori,
10. Germania — 96 membri la 82 milioane locuitori,
11. Grecia — 21 membri la 11,2 milioane locuitori,
12. Irlanda — 11 membri la 4,5 milioane locuitori,
13. Italia — 73 de membri la 60 milioane locuitori,
14. Letonia — 8 membri la 2,3 milioane locuitori,
15. Lituania — 11 membri la 3,3 milioane locuitori,
16. Luxemburg — 6 membri la 0,5 milioane locuitori,
17. Malta — 6 membri la 0,4 milioane locuitori,
18. Polonia — 51 membri la 38,1 milioane locuitori,
19. Portugalia — 21 membri la 10,6 milioane locuitori,
20. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord — 73 de membri la 61,7 milioane locuitori,
21. Republica Cehă — 21 membri la 10,5 milioane locuitori,
22. România — 32 de membri la 21,5 milioane locuitori,
23. Slovacia — 13 membri la 5,4 milioane locuitori,
24. Slovenia — 8 membri la 2 milioane locuitori,
25. Spania — 54 membri la 45,8 milioane locuitori,
26. Suedia — 20 membri la 9,2 milioane locuitori,
27. Ungaria — 21 membri la 10 milioane locuitori,
28. Țările de Jos (Olanda) — 26 membri la 16,4 milioane locuitori.

Mandatul europarlamentarilor este de cinci ani. Primele alegeri pentru Parlamentul European au avut loc în luna iulie a anului 1979.
La 1 mai 2004, odată cu extinderea UE cu zece noi membri, numărul electorilor a crescut la 338 de milioane, pentru ca ulterior, la 1 ianuarie 2007, numărul persoanelor cu drept de vot să crească din nou, odată cu aderarea Bulgariei și României.
La 25 noiembrie 2007 în România și la 20 mai 2007, în Bulgaria s-au desfășurat primele alegeri pentru Parlamentul European ca urmare a aderării acestor state, la 1 ianuarie 2007, la Uniunea Europeană.
Ultimele alegeri pentru Parlamentul European au avut loc în perioada 4-7 iunie 2009.

Europarlamentarii nu sunt grupați în delegații naționale, ci în 7 grupări politice. Acestea sunt:
1. Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat);
2. Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European;
3. Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa;
4. Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană;
5. Conservatorii și Reformiștii Europeni;
6. Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică;
7. Grupul Europa Libertății și Democrației.

Pentru prima dată, la 13 mai 1958, membrii legislativului comunitar s-au grupat conform afinităților politice și nu conform naționalității. Există și parlamentari neafiliați. Fiecare grupare politică are un președinte, un birou și un secretariat. O grupare politică trebuie să fie plurinațională și să aibă un număr minim de membri. Numărul minim de deputați necesar pentru a constitui un grup politic este de 25. Cel puțin o pătrime din statele membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului. Un deputat poate aparține unui singur grup politic.

Chestiuni generale privind alegerile pentru Parlamentul European

Conform prevederilor generale inițiale din tratatele fondatoare ale Comunităților Europene, în Articolul 190, paragraful 1 și 2, se stipula faptul că membrii Parlamentului European trebuie desemnați de parlamentele naționale ale statelor membre ale blocului comunitar prin sufragiu universal direct.
În 1992, Tratatul de la Maastricht a introdus o nouă precizare, la articolul 190, și anume paragraful 4, care stabilea că alegerile pentru desemnarea viitorilor reprezentanți în Parlamentul European trebuie să se desfășoare în baza unei proceduri uniforme la nivelul tuturor statelor membre, iar Parlamentul European trebuie să adopte un proiect în acest sens, care să fie aprobat ulterior de către Consiliul Uniunii Europene. În ciuda diferitelor propuneri avansate de către Parlamentul European, Consiliul nu a reușit să ajungă la un punct de vedere comun asupra unei proceduri uniforme de alegere.
Pentru a depăși acest impas, Tratatul de la Amsterdam a introdus principiile reprezentării proporționale, modificându-se astfel decizia din 1976 a Consiliului Uniunii Europene.
Conform Articolului 19 al tratatelor Uniunii Europene, ”orice cetățean al Uniunii, rezident într-un stat membru, fără a avea cetățenia acelui stat, poate vota sau candida în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European”. Această măsură a fost adoptată la 6 decembrie 1993 prin Directiva 109.

Și totuși această prevedere diferă de la un sistem național electoral la altul, astfel încât unele state, precum Finlanda sau Franța, impun cetăţenilor cu drept de vot să aibă domiciliul sau rezidența pe teritoriul circumscripției electorale, unde își exprimă opțiunea de vot. Alte state, cum ar fi Germania, Belgia, Grecia, Spania, Portugalia și Italia, cer ca respectivul cetățean cu drept de vot să locuiască în mod obișnuit în zona circumscripției electorale unde votează. Legea electorală a statului Luxemburg pretinde cetaţenilor străini ca aceștia să fi domiciliat pe teritoriul Marelui Ducat cel puțin cinci ani de zile.

În ceea ce privește incompatibilitatea acestei funcții, europarlamentarul nu poate fi membru al Comisiei Europene, Comitetului Economic și Social, Curții Auditorilor, judecător sau avocat general al Curții de Justiție sau angajat activ sau colaborator al oricărei instituții sau organism al Uniunii Europene.

Listele ce conțin candidații fiecărei formațiuni politice sau ale celor independenți, care nu obțin minimum de 5% din voturile electoratului, respectiv 4% în Austria și Suedia, nu pot fi acceptate la alocarea locurilor pentru Parlamentul European care revin statului respectiv.

Teritoriul național poate fi împărțit în mai multe circumscripții electorale sau poate reprezenta o singură zonă electorală. Franța a renunțat la o singură zonă electorală și a împărțit teritoriul în opt regiuni electorale: Nord-vest, Vest, Est, Sud-vest, Sud-est, Masivul Central, Île-de-France și teritoriile aflate în afara granițelor. În Finlanda de asemenea formațiunile politice pot alege fie modelul de circumscripții locale, fie una la nivel național. Polonia a stabilit 13 circumscripții electorale, în timp ce Ungaria și Republica Cehă a introdus una singură, reprezentând întreg teritoriul național.

Dreptul de a fi ales

Posibilitatea de a fi ales ca membru al Parlamentului European obligă oricare candidat să aibă cetățenia unui stat membru, iar condițiile suplimentare diferă de la stat la stat. Vârsta minimă pentru a candida este de:

18 ani – în Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Spania, Olanda, Luxemburg, Portugalia, România;
19 ani – în Austria;
21 ani – în Belgia, Grecia, Republica Cehă, Irlanda, Lituania, Polonia, Slovacia și Marea Britanie;
23 ani – în Franța;
25 ani – în Italia, având cea mai ridicată limită de vârstă.

În Danemarca, Germania, Grecia, Estonia, Olanda, Suedia, și Republica Cehă doar partidele politice și organizațiile politice pot depune liste electorale cu nominalizările făcute pentru alegerile la nivel național ale reprezentanților pentru Parlamentul European, în timp ce în Irlanda, Olanda și Marea Britanie candidaturile pot fi depuse doar pe baza numărului de semnături sau al electorilor strânși.

Ce se întâmplă cu locurile rămase libere pentru formațiunea politică respectivă?

Locurile rămase libere, ca urmare a unei demisii pentru un alt post sau altă funcție incompatibilă cu cea de europarlamentar, revin aceleiași formațiuni politice, fie luându-se în ordine primul candidat neales de pe listă, cazul statelor Austria, Danemarca, Finlanda, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda sau Portugalia, fie sunt oferite unor înlocuitori decizia revenind conducerii partidului respectiv, cazul statelor Belgia, Irlanda, Germania sau Suedia. În Marea Britanie sunt organizate alegeri parțiale.

Zilele desfășurării alegerilor

În ceea ce privește data desfășurării scrutinelor, aceasta diferă de la stat la stat în funcție de tradițiile naționale, astfel încât în Danemarca, Irlanda, Olanda și Marea Britanie se desfășoară în altă zi decât cea de duminică, spre deosebire de restul statelor membre.

În România:

Buletinele de vot sunt tipărite centralizat, la Imprimeria Naţională, fiind vorba de candidaturi unice pe ţară şi nu diferite, pe judeţ, colegii sau unităţi administrativ teritoriale (cum se întâmplă la alegerile parlamentare sau locale).
Buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare din 25 mai va avea opt pagini A4 și va fi compus din două foi A3.

Biroul Electoral Central a stabilit în 17 aprilie ordinea partidelor pe buletinele de vot pentru alegerile parlamentare:

1. PDL
2. PMP
3. UDMR
4. PSD-UNPR-PC
5. PNL
6. PRM
7. Alianţa Naţională a Agricultorilor
8. Partidul Dreptăţii Sociale
9. Partidul Noua Republică
10. Partidul Verde
11. Partidul Forţa Civică
12. Partidul Ecologist Român
13. Partidul Alternativa Socialistă
14. PNŢCD
15. Partidul Poporului Dan Diaconescu
16. Georgiana Corina Ungureanu
17. Constantin Titian Filip
18. Dănuţ Liga
19. Paul Purea
20. Pericle Iulian Capsali
21. Peter Costea
22. Mircea Diaconu
23. Valentin Eugen Dăianu.

Reiau un text ce mi-a trezit o fantezie:

***
„Listele ce conțin candidații fiecărei formațiuni politice sau ale celor independenți, care nu obțin minimum de 5% din voturile electoratului, respectiv 4% în Austria și Suedia nu pot fi acceptate la alocarea locurilor pentru Parlamentul European care revin statului respectiv”.

***
Oare cum ar fi ca un independent (Mircea Diaconu, de exemplu) să obţină 96% din voturile electoratului românesc şi să fie singurul reprezentant al României în Parlamentul European?!? Întrebarea este: ar beneficia de toate cele 32 de voturi rezervate României? Ei, uite că una ca asta nu v-a trăznit prin cap!!
Dar întrebarea rămâne!
De fapt, dacă e să mă gândesc mai bine, nici nu e nevoie de 96%, important e ca niciun partid să nu atingă 5%, iar independentul să ia restul. Oare cum ar fi?
„Ar fi cam frumos”!!

P.S. Ce coincidenţă!!! Priviţi poziţia 22 de pe cele două liste! Aşa ceva!!!”
**********************************************************************************

P.P.S. Am aflat o mulţime de noutăţi despre Parlamentul European şi aş avea o satisfacţie uriaşă dacă românii ar trimite la Bruxelles un singur cetăţean român!!! Ar fi cam prea frumos! 😆
MULŢUMIRI, DIODOR!!!!!!!!!!!!!!!!