DIODOR A SCRIS  CU ISCUSINŢA SA DESĂVÂRŞITĂ:

Ultima cafea, ultimul pamflet

A plecat dintre noi și Corneliu Vadim Tudor! Odihnească-se în pace! „Tribunul”, cum era supranumit, a fost o personalitate atât de complexă și de controversată încât le va trebui mult timp istoricilor să-l așeze la locul cuvenit, „sine ira et studio”. Cele 3 valențe majore ale sale – scriitor, jurnalist și om politic – au fost dominate de spiritul său pamfletar, cu unele excese peste limitele admisibile, ceea ce i-au creat adversități și chiar dușmănii de care puțini oameni s-au „bucurat”. Dar orice s-ar spune despre Vadim, un singur lucru n-ar putea fi contestat: Și-a iubit cu patimă oarbă patria, poporul și limba română!

Presimțindu-și parcă apusul, poetul a scris un pamflet de senzație la adresa Morții, cu doar câteva zile mai înainte, postat pe „pagina sa de socializare”:

https://www.facebook.com/corneliu.vadim.tudor

Îl transcriu aici, fără a comite o impietate, cu unele minore ajustări de măsură, pe care poetul cu siguranță le-ar fi făcut la publicarea definitivă, atunci fiind prea grăbit de boală și de epuizarea orelor nocturne și sunt sigur că le va primi cu zâmbetul său larg, Acolo!
ULTIMA CAFEA
„Hai, Moarte, să bem o cafea !
Ţi-o fac cu caimac, aromată …
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată!

Te rog să iei loc în fotoliu
Și nu-i vreun deranj de fumezi!
De ce, Moarte, umbli în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua,
Nu te grăbi, că te frigi!
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua!
De voi muri, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană…
Prea mare onoare îmi faci.
Dar din specia toată umană
Chiar numai pe mine mă placi?

Hai să îţi ghicesc în cafea!
E bine să ştii ce te-aşteaptă:
O cumpănă grea vei avea,
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani…
Aici, te asemeni cu mine.
Dar de ce să fim noi doi duşmani,
Când eu te-nţeleg cel mai bine?
Te-aclamă lumea de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte,
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine…
Am vrut să-ţi arăt, draga mea,
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.”

Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminică spre luni
6 spre 7 septembie 2015

Prin plecarea sa prematură, limba română își pierde un sprijin de nădejde și devine mai săracă. Acum, are un poet mai puțin. Limba română este în doliu!

+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*+*++*+*+*+*+*+*+*+


PROFA DE ROMÂNĂ :
<strong>Adesea, reacţiile lui pamfletare erau dublate de fantezia nestăpânită a scriitorului, de aceea, cred, inventa tot felul de „istorii” despre câte cineva, în funcţie de cât de mult îl supărase respectivul sau, dimpotrivă, dacă nu-l băga în seamă aşa cum el şi-ar fi dorit.
L-am cunoscut pe Vadim Tudor când eram directoare adjunctă la Teatrul Mic şi îmi amintesc cât de uimită am fost prima oară, când a venit la spectacol cu mama sa. Apoi m-am obişnuit… mereu veneau împreună.
Nu este singurul poet care şi-a presimţit moartea. O creaţie impresionantă i-a dictat Marin Sorescu soţiei sale, pentru că era atât de bolnav încât nu mai putea scrie:

„Un fir de păianjen
Atârnă de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite şi
Scara la cer – zic,

Mi se aruncă de sus.

Deşi am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc că trupul meu
Este totuşi prea greu
Pentru scara asta delicată.

– Suflete, ia-o tu înainte.
Pâş! Pâş!
(Marin Sorescu, „Scară la cer”)

P.S. N-am înţeles ce ar fi fost imoral dacă s-ar fi depus trupul fostului senator Corneliu Vadim Tudor (timp de 17 ani) în holul Senatului?!? Adică, ce anume ar fi fost contrar principiilor morale?!? </strong>