I. Exprimarea „îmi cer scuze” este contestată de unii, dar folosită de majoritatea oamenilor. Argumentul respingerii ar fi acela că o persoană cere altcuiva să fie iertată, nu sieşi. Totuşi, scuzele aparţin acelei persoane, deci ea prezintă propriile scuze.

Construcţia prezentării scuzelor poate avea mai multe variante:

*„a cere scuze” – cu un complement: Cer scuze doamnei pentru întrerupere.

*„a-şi cere scuze” – cu pronume reflexiv, care implică şi participarea afectivă a vorbitorului: Îmi cer scuze că v-am întrerupt.

Ambele formulări sunt corecte, însă o exprimare lipsită de echivoc ar fi „Scuze, vă/te rog!” sau, mai concis, pur şi simplu „Scuze!”.

Am constatat că pe la noi construcţiile „a cere scuze” şi „a-şi cere scuze” se folosesc parcă mai puţin în vederea obţinerii iertării, cât mai ales în cazul unor reproşuri sau pentru a exprima o indignare din cauze „educaţionale”.

Auzim adesea:

Ar trebui să-mi/ să-şi ceară scuze!.

Nici măcar nu şi-a/ mi-a cerut scuze!

***

II. Eugenia – o prezenţă statornică, informată şi amuzantă a blogului – mi-a scris acest mesaj, în care a notat câteva dintre numeroasele greşeli de exprimare ale celor meniţi să informeze şi să se exprime corect, adică ale ziariştilor.

„De la televizor adunate:

1. „Exteriorul ghişeului cel înalt” sau „Exteriorul ghişeului celui înalt”?

2. „Minge” la plural: „mingi” sau „mingii”?

3. „Cercetarea circumstanţelor exacte de producere a accidentului” – pot fi cercetate EXACT nişte circumstanţe?

4. „Majoritatea manifestanţilor sunt…” – sau „este”?

5. „S-au introdus tubulatura în pământ” – sau „s-a introdus…”?

6. „Bolnavii cronici” – sau „bolnavii cronic”?

Culese de pe „burtierele” Ştirilor:

7. „Aceeaşi oameni au fost implicaţi şi în scandalul senatorului Voicu…”

8. „Gimnastele înşişi au fost afectate…”

9. „Este membru al CNA”, „Este membru în CNA” sau „Este membru CNA”?

 Cele de mai sus m-au „agresat”. Poate sunt oameni pe aici care ar dori să afle de la dumneavoastră unde greşesc ziariştii. Ce minune că existaţi!”

 

Cerinţe:

*Vă rog să aflaţi singuri unde greşesc ziariştii şi să soluţionaţi „dilemele” Eugeniei.

*Credeţi că „jurnaliştii” aceştia agramaţi îşi/ ne vor cere scuze vreodată?

*Când v-aţi/ aţi cerut scuze ultima oară şi de ce?

P.S. Dacă remarcaţi şi alte greşeli de exprimare  ale  jurnaliştilor sau ale altor persoane le puteţi semnala şi chiar nominaliza.

 Vă aştept!