Adverbul „mai” este proclitic, adică se aşază întotdeauna înaintea verbului:
*Nu mă mai enerva!
*Nu ne mai trebuie!
Este incorectă formularea: Nu mai mă enerva!/ Nu mai ne trebuie!
Unde mai pui că (  :)  ), adverbul „mai” precedă verbul şi în situaţia modurilor şi timpurilor formate cu ajutorul auxiliarelor:
Nu m-ar mai întreba.
Nu mă va mai aştepta.
Să nu mai vorbim.
Convingătoare pentru legătura strânsă dintre adverbul „mai” şi verb o constituie gerunziile şi a participiile la forma negativă: nemaivorbind, nemaiauzit, nemaiîntâlnit, nemaiaşteptând etc.

EXCEPŢIE fac formele de perfect ale modurilor infinitiv, conjunctiv, condiţional-optativ şi prezumtiv, la care adverbul „mai” se aşază înaintea auxiliarului  „a fi” plus verbul de conjugat : a mai fi aşteptat, să mai fi vorbit, ar mai fi întrebat, o mai fi auzind, o mai fi primit,  oi mai fi aşteptând, or mai fi alergat etc.