Se propagă intensiv o nouă formă a „OUĂLELOR”, mult mai greu de rostit şi de scris decât forma corectă: OUĂLE/ OUĂLOR!

Substantivul „OU” se declină astfel:

SINGULAR:

Nominativ/ Acuzativ: OU/ OUL (OU+art.hot. „L”)

Genitiv/ Dativ: OULUI (OU+art.hot. „LUI”)

PLURAL:

Nominativ/ Acuzativ: OUĂ/ OUĂLE (OUĂ+art.hot. „LE”)

Genitiv/ Dativ: OUĂLOR (OUĂ+art.hot. „LOR”)

Cei care rostesc atât de complicat „OUĂLELOR” pun două articole de plural, atât pe cel de la nominativ, „LE”, cât şi pe cel de genitiv-dativ, „LOR”. Atunci trebuie neapărat să alipească două articole şi la singular, aşadar ar trebui să spună „OULUILUI”. Nu se ştie de ce nu spun… încă!

 

P.S. O „doamnă din înalta societate” povestea din vârful buzelor despre menajera sa, care se pricepe foarte bine la vopsirea „ouălelor”. N-am rezistat şi am corectat-o instantaneu. Merita să-i vedeţi expresia total debusolată, în sensul că n-a înţeles nimic și n-a sesizat vreo diferenţă între „ouălelor” şi „ouălor”.

 

P.P.S.

L-am auzit zilele trecute pe un moderator cu pretenţii de intelectual „urându-și” telespectatorii și îndemnându-i să pască fericiți: „[…] urându-vă paști fericit!” Poate că a fost un moment de sinceritate…