Nu este o glumă sau o metaforă. Ieri dimineaţă am aflat, cu stupoare, că a fost bombardat serverul blogului cu trei sute de mii de atacuri. Serverul care deserveşte acest blog se află în altă ţară… Ei, şi?!… A fost atacat de câteva sute de mii de „ceva-uri”, n-aş putea spune exact ce, pentru că nu mă pricep. Se pare că totuşi, blogul ca atare nu a avut de suferit, date fiind măsurile de apărare luate de firma care i-a dat viaţă şi-l întreţine, dar n-am putut să intru în „casă” ca să postez sau să răspund la eventuale mesaje.

Sunt stupefiată să constat că unii îşi petrec viaţa ocupându-se cu aşa ceva… Cum era cu Paştele? Să fim mai buni, mai iertători, mai iubitori … sau mai distrugători?! Să fie 300.000 de duşmani ai exprimării corecte?! 300.000 de potrivnici ai ortografiei cu „â” şi „sunt”?! 300.000 de integraţi definitiv şi comod în propria „mahala sufletească”?! 300.000 care vor doar să pară, nu să şi fie?!

Cei care deţin serverul s-au interesat, consternaţi, al cui e blogul şi ce a făcut aşa de îngrozitor persoana cu pricina? Bineînţeles, eu sunt „mama lui Mircea Badea”, nu „profa’ de română” agresată şi agasată de cuvintele „deformate, atacate, împiedicate, golite de sens, plate, violate, incolore, terne, ieftine, robite, chinuite, dispreţuite, ignorate”, inundând ca Niagara cotidianul fiecăruia dintre noi.

Au reuşit să anuleze funcţionarea blogului pentru două zile şi ce au câştigat?! Dacă aveţi vreo presupunere, vă rog să o faceţi publică, pentru că nu-mi dau seama ce avantaje poate avea oricine: dacă e o răzbunare, care-i miza? Răzbunarea este o prostie dacă nu există un profit. Doar „şarpele poate să muşte pentru simpla lui plăcere” (A.de Saint-Exupery).