Se propagă o nouă „formulă” de ouă, mult mai greu de rostit şi chiar de scris decât forma corectă. Nu-mi explic nici astăzi (abaterea e veche) de ce unii recurg la o exprimare atât de complicată… Am auzit-o pe o „doamnă din înalta societate” povestind din vârful buzelor despre menajeră, care se pricepe foarte bine la vopsirea „ouălelor”. Sigur că n-am rezistat şi am corectat-o imediat. Merita să vedeţi ce expresie avea, total debusolată,  în sensul că n-a înţeles nimic,  pentru că n-a sesizat vreo diferenţă între „ouălelor” şi „ouălor”.

Substantivul „ou” se declină astfel:

Singular                                                            Plural

Nominativ            ou/ oul                                                             ouă/ ouăle

Genitiv-Dativ  oului                                                                ouălor

Acuzativ            ou/ oul                                                             ouă/ ouăle

 

Cei care rostesc atât de complicat „ouăle/lor” pun două articole de plural, atât pe cel de la nominativ, „le”, cât şi pe cel de genitiv-dativ, „lor”. Atunci trebuie neapărat să alipească ambele articole şi la singular, aşadar ar trebui să spună „ouluilui”. Nu se ştie de ce nu spun… încă!

P.S.  Scuze pentru “machetarea”  dezordonată a declinării, dar n-am ştiut ce comenzi să-i dau “culcalatorului”!

P.P.S. L-am auzit zilele trecute pe un moderator cu pretenţii de intelectual  “urându-i” pe telespectatori:  “[…] urându-vă sărbători fericite!”