Există în gramatica românească aşa-numitul NUMERAL DE IDENTIFICARE, al cărui principal rol este acela de individualizare sau de identificare a unui substantiv sau locţiitor al acestuia.

*Numeralul de identificare are numai valoare de singular, din moment ce individualizează un substantiv. Ca urmare, se spune corect „ora treisprezece”, nu „orele treisprezece”, pentru că se referă la o singură oră, nu la mai multe (nu la treisprezece ore). Numeralul exprimă valoarea orei, nu este un adjectiv, ca să se acorde cu substantivul „oră”.

*Numeralul de identificare nu este flexibil după gen, ci are formă unică de masculin; aşadar se spune: nota doi, camera douăzeci şi unu, ora unu (nu: ora una), ora douăzeci şi unu (nu: ora douăzeci şi una).

 EXCEPŢII!

1. Potrivit regulii că numeralul de identificare nu cunoaşte flexiune după gen, ar trebui să se spună „ora doi”, dar, după cum se ştie, se foloseşte forma de feminin: ora două, ora douăzeci şi două etc. Această abatere de la regulă este atât de consolidată în limba română, încât a devenit normă acceptată.

2. Numeralul cardinal doisprezece şi cel ordinal corespunzător se folosesc şi la genul feminin atunci când se referă la substantive feminine (DOOM-2):

– ora douăsprezece

– douăsprezece mii de dolari

– clasa a douăsprezecea

3. Pentru a exprima data, DOOM-2 acceptă, pe lângă forma feminină (folosită până acum) şi formele de masculin:

doi/ doisprezece/ douăzeci şi doi aprilie.