Nu i-am cerut permisiunea să public acest mesaj sub forma unui articol, dar consider interesante argumentele aduse de o prietenă a blogului (sper!), Anca Nicolae, care susţine următoarele:

«2 chestii:
A.
Faptul că ÎNLOCUIND datele problemei cu ALTE date, mai simplu de analizat, nu înseamnă că subordonata este şi subiectivă şi predicativă, ÎN ACELAŞI TIMP. Subiectul DAT LA ACEST examen avea o singură variantă corectă, subiectiva.
Daca subiectul ar fi fost: „Dificultatea răsfoirii e ceea ce mă deranjează”, credeţi ca ar fi fost punctată corect şi subiectivă, DOAR pe motiv că unii au dorit să inverseze? Vi se mai părea la fel de minunat ca ministerul să fi schimbat baremul şi să accepte ambele variante? NUU. Aţi fi spus: singura variantă este predicativă, nu mai stăm să răsucim toate cuvintele…
DECI, nu e nimic de admirat în lipsa de verticalitate a ministerului.

B.
o să explic părerea mea despre subiectivă, în 3 etape:
1.
cum analizezi atunci, fraza:

Ceea ce văd pe fereastră este frumos.

Tot aşa pui întrebarea? Cine/ce văd pe fereastră? Şi o să răspunzi: frumos?
Vezi că nu merge… de asta trebuie găsită acea întrebare corectă din toate punctele de vedere, ca să fie un răspuns vertical şi viabil oricând.
La fraza de mai sus ar răspunde cineva predicativă? Nu :)
Întrebarea corectă: Cum este ceea ce văd pe fereastră? răspuns: Este frumos. So, aici, TOŢI ar zice că „frumos” este o caracterizare, o informaţie DESPRE subiect, şi deci, subordonata este subiectivă, schema prescurtată a frazei este: „Subiectul” este frumos. Corect?
2.
Altă frază:

Ceea ce văd pe fereastră este un lac.

Această frază, ca şi construcţie gramaticală, este ca prima, doar că, acel cuvânt „lac”, fiind substantiv [nu adverb, ca frumos], te poate induce în eroare şi să-l consideri subiect. Dar, acest cuvânt „lac” reprezintă TOT o informaţie DESPRE subiect, şi deci, elementul important în jurul căreia (căruia-n.n) se învârte fraza este, ca şi în prima frază, textul: ceea ce văd pe fereastră. Deci, subordonata este subiectivă şi la fel, putem rezuma prin: „Subiectul” este un lac.
3.

Ceea ce văd pe fereastră este lacul.

Aici, pe lângă faptul că lacul este substantiv, mai este şi ARTICULAT hotărât. Deci şi mai mare TENTAŢIA de a-l ridica pe acest „lac” la rang de subiect. Însă, şi de data asta, tot o simplă informaţie despre „ceea ce văd pe fereastră” avem, doar că se indică, în plus, foarte exact, şi CE lac este, şi anume, acesta [subînţeles din articolul hotărât]
Dar subordonata tot subiectivă este.
Şi astfel am ajuns la fraza din examen.

În concluzie, chiar credeţi că este corect să punctezi un elev care a SCHIMBAT subiectul dat, pentru că i s-a părut complicat de analizat subiectul, AŞA cum a fost enunţat? Nu este corect.

Dacă mâine, nişte „cetăţeni, muritori de rând”, se ridică la protest că subordonata este atributivă, ce ar trebui să facă ministerul? Să îşi aplece sufletul duios şi să îi mângâie pe cap pe elevii cu atributiva?»

P.S. Menţionez că nu am modificat deloc mesajul Ancăi Nicolae, doar am pus diacriticele.

RĂSPUNSUL MEU:
*Eu îmi motivez bucuria şi satisfacţia că toţi elevii – care n-au învăţat de la părinţii lor să identifice subordonatele într-o frază – pornesc de la şanse egale în demenţa concursului decis de calculator. Pe lângă faptul că nu poate fi amendat „ghinionul” unui copil de a fi avut o profesoară de română iubitoare de contrageri şi inversări topice, se poate ca cel depunctat să ajungă într-un liceu aflat la celălalt capăt al oraşului, iar dacă oraşul este Bucureşti, totul devine tragic. Ca să faci două-trei ore pe drum, zilnic, poate fi socotit, cel puţin, obositor.

*Sunt TOTAL de acord cu demonstraţia ta, deşi verbul „a vedea” are nuanţă semantică diferită faţă de „a se jena”, dotat cu o subtilă tentă figurativă. Acesta a şi fost argumentul lingviştilor.
Eu am fost încântată de reacţia ministerului pentru că:
1) După mulţi ani, un oficial a reacţionat la nemulţumirile unor cetăţeni, fie ei şi „muritori de rând”;
2) Elevii care au aplicat metoda contragerii sau a inversării au fost învăţaţi la şcoală de către profesori, aşadar singura lor „vină” este că au învăţat!
3) Procentul elevilor care au identificat subiectiva şi al celor care au identificat predicativa este aproape egal: 40%. Aşadar, doar 20% ar putea protesta pentru atributivă. :)
3) Părinţii, foarte îngrijoraţi de acest subiect controversat, au protestant considerându-şi copilul victima „neştiinţei” profesorilor de la toate nivelurile.
4) Dacă nişte „cetăţeni, muritori de rând” ar fi manifestat pentru a cere guvernului să leviteze, atunci ministerul n-ar fi aprobat solicitarea lor şi nici nu
i-ar fi mângâiat pe cap.
5) Atitudinea ştiinţifică a multor profesori de gimnaziu depăşeşte cu mult puterea de înţelegere a masei de copii cu inteligenţă medie şi interes aproape de zero, într-un învăţământ obligatoriu.
6) Deşi explicaţiile şi exemplele date de tine sunt clare, nu cred că le-ar înţelege, cu adevărat, mai mult de 10% dintre elevii de gimnaziu.
7) Mi-am rezolvat o frustrare personală, înrădăcinată încă din celelalte vremuri când, la examenul de admitere la liceu (concurau 5-6 copii pe un loc la un liceu performant) s-a dat un subiect greşit, tot la gramatică. Riscul era mult mai mare atunci decât acum când îi „împrăştie” calculatorul, pentru că ajungeai la şcoală profesională cu media 9,50. Li se cerea să alcătuiască propoziţii, în care pronumele relativ „care” să îndeplinească patru funcţii sintactice diferite. Copiii au alcătuit propoziţii cu subiect (Care este pronume relativ), în rest nimic şi se nota cerinţa cu 1 punct. S-a acordat punctaj maxim celui care a scris că nu se pot alcătui propoziţii cu pronumele relativ. În toată ţara au fost doi copii. Eu am reacţionat şi am făcut memorii la toate instituţiile responsabile pentru eroarea cu pricina, inclusiv la Comitetul Central. Am riscat arestarea! De aceea îi înţeleg pe aceşti părinţi şi pe aceşti copii. Norocul a fost că, la Liceul de Informatică unde dădea Mircea examen, niciun copil nu a luat punctaj decât pentru funcţia de subiect. A fost anul în care s-a intrat cu cea mai mică medie, noroc că Mircea a luat 10,00 la matematică şi aşa a fost în prima jumătate.
Nu sunt o fire telenovelistică, adică patetic-miloasă, dar mă revolt întotdeauna atunci când incompetenţa face victime nevinovate. Personal, am adunat multe frustrări din cauza neputinţei de a nu mă putea apăra de avalanşa iresponsabilităţii, incapacităţii şi nepăsării celor plătiţi ca să fie responsabili, capabili şi atenţi la ce au de făcut.

Mulţumesc Ancăi Nicolae că s-a implicat cu atâta responsabilitate şi argumente solide în comentarea acestui subiect „subiectiv”! :)