Politeţea este o atitudine amabilă, exprimată prin pronumele personal de politeţe, care se foloseşte „în semn de respect faţă de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbeşte” (DEX-2012). De aceea, pronumele personal de politeţe are forme proprii doar pentru persoanele a II-a şi a III-a şi nu poate fi niciodată adjectiv pronominal.
PERSOANA a II-a
Singular:
– nominativ şi acuzativ: dumneata, dumneavoastră
– dativ şi genitiv: dumitale, dumneavoastră, dumneavoastră
Plural:
– toate cazurile: dumneavoastră
*Pronumele „dumneavoastră” cere întotdeauna ca acordul cu predicatul să se facă la plural, chiar dacă adresarea este pentru o singură persoană.
PERSOANA a III-a
Masculin, toate cazurile:
– singular: dumnealui
– plural: dumnealor
Feminin, toate cazurile:
– singular: dumneaei
– plural: dumnealor
În limbajul familiar se folosesc şi alte forme ale pronumelui personal de politeţe: matale, mata, tălică, mătăluţă etc.
Pronumele personale dânsul/ dânsa, dânşii/ dânsele, deşi nu sunt pronume de politeţe, sunt percepute de mulţi vorbitori ca manifestare a respectului în relaţiile interumane.
În limbajul oficial, solemn şi protocolar, formele reverenţioase care exprimă cel mai înalt grad de preţuire sunt: Domnia Sa, Alteţa Sa, Măria Ta, Înălţimea Voastră, Excelenţa Sa, Sfinţia Sa, Majestatea Sa etc.

Vă întreb: Vi se pare normal ca referirea la o persoană desconsiderată, faţă de care se exprimă toată gama de calificative negative, de la dispreţ la ură, să fie numită „domnia sa”?!
După părerea mea, folosirea pronumelui protocolar „domnia sa” duce la o contradicţie în termeni: „domnia sa este un hoţ, un escroc şi un mincinos, o boală ruşinoasă a istoriei acestui neam” (citat aproximativ).
„Domnia sa şi PDL-ul au inventat diavoleşte salarii de 7-10 milioane, pe care toţi privaţii le-au luat în braţe. Se lucrează 12 ore şi în cartea de muncă sunt trecute 4 ore, pensia îţi va fi calculată la minimum şi nici asigurare medicală nu ai. Eşti un rob, de fapt, nu un cetăţean demn al Uniunii Europene.” (Cotidianul.ro)
„Aseară am văzut la TV un preşedinte care pare că şi-a pierdut controlul. Domnia sa vede cum îi dispar piesele de pe tabla de şah şi a început să intre sub acea furie care îi va provoca greşeli din ce în ce mai grave.” („Politici filtrate de raţiune”)

Perioada prezentă abundă de „domnia sa”, reverenţă urmată de invective şi de atitudini ireverenţioase :) :( .
Să apreciem stilistic exprimarea şi s-o numim OXIMORON?! Sau nu?!
Ar trebui inventată o „gramatică interioară” a stărilor şi atitudinilor intime, care să normeze armonizarea dintre simţirea emoţională şi exprimarea verbală! Nu credeţi?!