Mult prea des aud exprimări inepte, cuvinte înşirate mecanic, mai ales în formularea ştirilor. Automatismul este atât de puternic instalat în vorbirea reporterilor, încât transpare faptul că nu pot, pur şi simplu, să gândească ce spun şi par că nu înţeleg nimic. Important pentru ei este să „cânte” muzica pe care au auzit-o permanent, fiind convinşi că „aşa se face în televiziune”.
Citez cu aproximaţie câteva exemple:
Adrian Năstase a fost întâmpinat de soţia sa, Dana Năstase, de fiul cel mare, dar şi de sora sa.
La miting a participat Victor Ponta, dar şi simpatizanţi ai USL.
Seceta a compromis culturile de grâu, secară, orz, dar şi ovăz.
Din nefericire, şi din presa online se hrănesc acelaşi tip de „ziarişti”:
„Marga pleacă la Washington în septembrie. Urmează Londra, Viena, Budapesta, dar şi Vatican.” (www.gandul.info)
„Un Aventador cromat, un Batmobil, dar şi un Viper ACR s-au întâlnit în New York.” (www.maşini.ro)
„Aflaţi din interviul video acordat MedLive.ro cum poate fi prevenită şi tratată pardontita, dar şi care sunt factorii favorizanţi apariţiei.” (Hotnews.ro)

CÂTEVA REPERE:
COORDONAREA este relaţia sau raportul stabilit în cadrul unui enunţ între propoziţii sau părţi de propoziţie situate în acelaşi plan, care nu depind una de alta din punct de vedere gramatical.
Coordonarea poate fi:
*Copulativă (relaţie între elemente de acelaşi fel): şi, nici, precum şi;
*Adversativă (relaţie în opoziţie): dar, iar, însă, ci;
*Disjunctivă (excludere reciprocă): fie, sau, ori;
*Concluzivă (consecinţă/ deducţie finală): deci, aşadar.

În logică, termenul „copulativ” se foloseşte în cazul judecăţilor afirmative în care există mai multe subiecte legate de acelaşi predicat.
În primul enunţ, complementele indirecte sunt în relaţie copulativă, sora nefiind în relaţie de opoziţie. Sper!
În al doilea exemplu, Victor Ponta nu se află în opoziţie cu simpatizanţii săi, fiind evident subiectul multiplu, cu acelaşi predicat. Ş.A.M.D.
Temă :)
Corectaţi enunţurile de mai sus.