„OEDIP REGE”
de SOFOCLE

Acţiunea piesei „OEDIP REGE” de SOFOCLE se petrece la Teba, în jurul anului 430 î.Hr.
Regelui Laios îi prevestise oracolul că va muri ucis de fiul său, născut de soţia Iocasta. Peste ani, Laios este ucis de tâlhari necunoscuţi, pe când călătorea în afara cetăţii Teba, aşadar părea că prevestirea nu se împlinise. După moartea lui Laios, pe tronul regesc ajunge Oedip, un tânăr venit la Teba de pe alte meleaguri. El se căsătoreşte cu soţia celui ucis, Iocasta, şi au împreună două fete: Antigona şi Ismena. Oedip îşi iubea poporul şi cetatea, de aceea, cu mult curaj, i-a salvat pe locuitori de a mai plăti tribut Sfinxului, câştigând astfel preţuirea tuturor. El a domnit fericit ani mulţi, era un conducător înţelept, respectat de poporul său şi dusese Teba la progres şi dezvoltare înfloritoare.
Dar într-o zi, asupra Tebei s-a abătut, din senin, ciuma care bântuia cu furie, ameninţând să extermine întreaga populaţie. În mitologia antică a grecilor, când un zeu pedepsea o cetate, semnele blestemului se vădeau prin elemente concrete: pământul nu mai dădea roade, femeile şi vietăţile rămâneau sterile, se prăpădeau cirezile, nu se mai năşteau copii, adică moartea stăpânea cetatea.
Zeul Apolo, socotit profetul suprem, le dezvăluie cauza nenorocirilor: ucigaşul regelui Laios se află între zidurile cetăţii şi, până nu va fi osândit, ciuma va distruge Teba. Cinstit din fire şi corect faţă de supuşii săi, regele Oedip consideră că este de datoria lui să răzbune moartea fostului rege şi începe imediat o anchetă ca să dea de urma făptaşului.
Consultând oracolul Tiresias, acesta îl acuză pe Oedip că şi-a omorât tatăl, pe Laios, apoi s-a căsătorit cu maică-sa, Iocasta, aşadar este: fiul soţiei sale şi fratele propriilor copii. El prevesteşte că, drept pedeapsă, Oedip va orbi şi va deveni un cerşetor printre străini.
Oedip află îngrozit întreaga poveste a vieţii sale, al cărei adevăr abia acum i se dezvăluie: la trei zile după naştere, Laios îi legase picioarele şi poruncise unui servitor credincios să-l ducă „pe-un munte neumblat” şi să-l lase pradă fiarelor sălbatice, ca să nu se împlinească prorocirea de a fi ucis de propriul fiu. Servitorul nu-l abandonase, ci îl dusese departe, în altă cetate. Oedip povesteşte că a crescut în Corint, ca fiu al regelui Polybos, de unde plecase atunci când un proroc îi spusese că urmează să-şi ucidă tatăl, el neştiind că cei care-l crescuseră nu-i erau părinţi. Astfel, Oedip ajunsese în apropierea Tebei şi, într-un conflict minor, îl ucisese pe Laios, fără să ştie cine este, apoi se căsătorise cu văduva lui şi făcuseră împreună două fete. Gleznele tânărului păstrau şi acum urma frânghiei cu care-l legase tatăl său („oidypous” înseamnă în greacă „picior umflat”).
Deznodământul este tragic: Iocasta se spânzură, înnebunită de gândul păcatului săvârşit, iar Oedip îşi scoate ochii cu acul de la paftaua veşmântului ei, dorind să intre orb în mormânt ca să nu dea cu ochii de aceea care-i fusese mamă şi soţie totodată. Îndurerat, Oedip îşi ia rămas bun de la fiicele lui, care-i erau şi surori şi care rămăseseră în nenorocire pe viaţă, pentru că nu vor mai fi primite la sărbătorile ateniene, nu se vor putea căsători şi nu vor putea avea copii.
Credinţa moralizatoare a tragediei (după o idee a filozofului Herodot) este aceea că niciun om ajuns în culmea gloriei şi a puterii nu trebuie invidiat sau considerat fericit, deoarece oricând se poate prăbuşi în cea mai neagră nenorocire. Fericirea oricui nu este un lucru cert decât în momentul în care a păşit dincolo de pragul vieţii fără să fi păţit ceva cumplit.
„Vedeţi-l, vedeţi-l, voi, oameni din ţara mea, Teba!
Oedip ce-a ştiut dezlega mult vestitele taine,
Al ţării stăpân ajunsese. La soarta-i, râvnind-o,
Priveau toţi tebanii. Azi soarta-l aruncă-n urgie
Cumplită… Oricui aşteptaţi-i şi ziua din urmă
A vieţii. Şi numai când omul trecutu-i-a pragul,
Dar fără amaruri, atunci fericit socotiţi-l!”

***
Aşadar, nu trebuie spus niciodată: „Ce fericit e cutărică!”, dacă acel om este încă viu. Fericirea este o noţiune pe care o percepi după ce viaţa s-a încheiat, fericirea este concluzia unei vieţi.

SOFOCLE
(496 – 406 î.Hr.)

Date biografice:
Sofocle s-a născut la Colonos, o mică localitate aflată în apropiere de Atena, în anul 496 înainte de Hristos. Ţinuturile natale, de o frumuseţe rară, sunt descrise de Sofocle însuşi în tragedia “Oedip în Colonos” ca fiind “cel mai frumos loc de pe pământ”. Tatăl său, Sofillos, un armurier bogat în atelierele căruia lucrau numeroşi sclavi, a asigurat băiatului o educaţie aleasă, intuind însuşirile lui deosebite. După obiceiul grecilor înstăriţi, Sofocle a fost iniţiat în gimnastică, muzică, poezie şi dans, în toate dovedind înclinaţii deosebite. Mărturiile vremii relatează că prima sa apariţie la o manifestare publică, pe când avea 16 ani şi se afla în fruntea unui şir de adolescenţi, a stârnit admiraţia şi uimirea celor prezenţi, care se întrebau curioşi cine este tânărul „cu făptură de Zeu”, cu musculatură splendidă, cu mişcări suple şi seducătoare. Încă din adolescenţă, Sofocle surprinde prin atitudinile sale alese, de o politeţe neprefăcută, prin manierele sale elegante, pline de naturaleţe şi bun simţ, prin imaginaţia bogată, conversaţia elevată şi firea veselă. Calitatea sa cea mai de preţ a fost păstrarea măsurii în toate, reacţia ponderată în orice împrejurare a vieţii. Toate aceste însuşiri, alături de talentul excepţional ca scriitor care a dominat teatrul din Atena timp de peste 60 de ani, i-au adus toată viaţa ovaţii, laude şi preţuire din partea elenilor. În piesa „Oedip rege”, Sofocle continuă subiectul tragediei lui Eschil, „Cei şapte contra Tebei”, în care regelui Laios oracolul îi interzisese să aibă copii, deoarece comisese un păcat de neiertat. Cu toate acestea, regele Tebei încalcă interdicţia zeilor şi se naşte Oedip, ceea ce declanşează tragedia în piesa lui Sofocle.
Pasionat de teatru, Sofocle urmărea cu interes toate spectacolele timpului şi, deşi avea numai 15 ani, a fost puternic impresionat de trilogia „Danaidele” a lui Eschil.
Sofocle a murit la vârsta de 90 de ani şi a fost înmormântat cu mare cinste la Colonos, unde i s-a înălţat un altar, în faţa căruia se aduceau jertfe în fiecare an.