Se poate afirma că, în ultima vreme, ÎNVĂŢĂMÂNTUL a devenit V.I.P. de tabloid, nu V.I.P. intelectual, aşa cum i-ar fi menirea…
Procentul vinovăţiei se împarte între actanţii procesului de instruire şi educare: profesori, elevi, părinţi.
Învăţământul românesc a căpătat viteză pe toboganul construit cu sârg de guvernele din ultimii 10 ani. Aşadar, deasupra tuturora, diriguieşte toată această tragedie autoritatea statală, orice nume ar avea: Adomniţei, Funeriu, Andronescu (alte nume fiind episodice).
Jurnalista Marina Dohi, analizând evenimentele oribile din învăţământul preuniversitar, constată: „Părinţii sunt îngroziţi. În fiecare zi aud despre profesori care umilesc, lovesc, jignesc elevii. Ieri, un profesor de istorie s-a trezit în toiul nopţii şi s-a aruncat pe geam. Cazul este cu atât mai şocant cu cât profesorul ar fi putut oricând să-şi răsfrângă frustrările asupra elevilor săi.”
*Se enumeră câteva cazuri de dascăli „decăzuţi din drepturi”: un profesor a violat o elevă, o profesoară şi-a ucis mama, altele sunt proxenete şi racolează eleve, un profesor îşi dezbrăca elevele, altul le pipăia, unul le preda pian şi sex, un profesor de istorie s-a aruncat pe geam în toiul nopţii fără niciun motiv cunoscut şi, la fel de îngrozitor, profesorii jignesc, umilesc şi lovesc elevii. Altor profesori, pur şi simplu, nu le pasă de elevi, intră târziu la ore, nu predau mai nimic la clasă, apoi dau lucrări de control dificile pentru a constrânge elevii să facă meditaţie cu ei.
*Elevii sunt, la rândul lor, preocupaţi în mod excesiv de vulgarităţi, au devenit agresivi peste măsură şi dispreţuiesc vădit valorile morale şi intelectuale. Destul de mulţi copii consumă droguri, fumează, beau alcool, fură, înşală şi fac tot felul de tranzacţii dubioase. În cele mai multe cazuri, excursiile organizate sunt un prilej de a face toate aceste lucruri, sub „oblăduirea” profesorilor însoţitori (adesea mai beţi decât elevii). Violenţa între elevi a atins grotescul.
*Părinţii sunt ocupaţi cu „îngrijorarea” pentru toate faptele ce se petrec în şcoli şi… atât. Am văzut zeci de mii de oameni în stradă pentru că o echipă de fotbal nu ştiu ce a făcut sau n-a făcut… De când sunt eu atentă la viaţă, n-am văzut niciun miting organizat de părinţi. De ce oare? Nu le pasă, sunt ipocriţi şi zâmbesc în faţă cadrelor didactice şi „pe la colţuri” îi denigrează, sunt depăşiţi de situaţie, nu mai pot relaţiona cu propriul copil, dau vina pe serviciu şi se autoamăgesc cu faptul că n-au timp, sunt mai importante „Suleiman” (cine-o fi?!) şi scandalurile tabloide, se bazează pe moaşte, la care stau zile întregi la coadă…
Câţi părinţi se duc la şedinţele de la şcoală, câţi dintre ei merg la consultaţii cu dirigintele, câţi se interesează de notele, de absenţele, de anturajul copilului lor?! Câţi mai constituie exemple demne de urmat pentru copilul lor?! Câţi părinţi îşi cunosc cu adevărat copilul?!

*Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului („Învăţământul” nu mai există nici în titulatură 8) ) recunoaşte că „violenţa în şcoli este la cote îngrijorătoare”:
– peste 1.400 de profesori şi-au agresat elevii în anul şcolar trecut;
– 6.275 de acte de violenţă în şcoli, dintre care 143 au dus la rănire fizică gravă;
– 1.603 ameninţări şi şantaj;
– 90 de agresiuni sexuale, inclusiv viol;
– 3.261 de furturi, tâlhării, înşelăciuni, distrugere;
– 374 cazuri de consum de alcool, stupefiante, trafic de substanţe interzise.

Voi ce părere aveţi? Cum se împarte procentul vinovăţiei între actanţii implicaţi în şcoala românească?!