I. NOTA ELEVULUI LA EXAMENELE NAŢIONALE
Din ce este compusă nota unui elev?
Nota din catalog este decisă în funcţie de cunoştinţele însuşite de elevi de la profesorul clasei. Din experienţa mea şi din mesajele primite pe blog, putem afirma că, uneori, se predau noţiuni greşite sau confuze.
*Cel mai bun exemplu, îl constituie controversa subordonatei subiective/ predicative de la examenul naţional pentru clasa a VIII-a, din vara aceasta. Din vina cui au greşit 42% dintre elevi? Cei care au răspuns corect aveau dreptate că ceilalţi n-ar trebui să primească punctajul, pentru că au greşit. De vină sunt profesorii care n-au predat complet, ci s-au mărginit doar la metoda contragerii. După părerea mea, aceasta este cea mai gravă vinovăţie a profesorilor pentru că, dacă ar fi fost depunctaţi, mulţi copii ar fi ajuns la cu totul alte licee, pe altă cărare a vieţii.
*Zilele trecute am primit trei mesaje despre despărţirea în silabe a cuvântului „astm”, pentru că doamna profesoară de limba română le spusese elevilor că acest cuvânt constituie o excepţie şi se desparte „ast-m”. Această ABERAŢIE este revoltătoare şi de necrezut! Silaba trebuie să conţină OBLIGATORIU O VOCALĂ, altfel nici nu se poate pronunţa „printr-o singură deschidere a gurii” (cum se învaţă încă din clasa I).
REGULA: „În succesiunile de două, trei sau patru consoane între vocale, despărţirea se face, de regulă, după prima consoană”. (Precizarea „de regulă” avertizează că există şi excepţii.)
Probabil că doamna profesoară a citit în DOOM despre EXCEPŢIA prin care TREI CONSOANE SUCCESIVE aflate ÎNTRE VOCALE se despart după primele două consoane: „În următoarele succesiuni de trei consoane, despărţirea se face DUPĂ PRIMELE DOUĂ CONSOANE”:
lp-t: sculp-ta; sculp-tor
mp-t: somp-tu-os
nc-ş: linc-şii
nc-t: punc-tu-al; dar: punct
nc-ţ: punc-ţi-e
nd-v: sand-vici
rc-t: arc-tic
rt-f: jert-fă
st-m: ast-mul; ast-ma-tic; dar: astm

Credeţi că la un examen naţional copilul care ar fi despărţit în silabe „ast-m” ar fi obţinut punctajul? Dar doamna profesoară care corectează la examen 100 de lucrări câţi copii ar fi depunctat?!

*Băiatul meu ştia să scrie, să citească şi să socotească atunci când s-a dus în clasa I. S-a plictisit îngrozitor şi adesea o corecta pe tovarăşa învăţătoare care, în loc să-l pună la punct, se amuza grozav şi ne spunea nouă câte este de inteligent (îl recunoaşteţi pe Caragiale?). În clasa a II-a, într-o dimineaţă, copilul şi-a uitat caietul de matematică pe masă şi, deschizându-l (eu niciodată nu am făcut lecţii cu niciunul dintre copiii mei), am observat că împărţirea cu rest era greşită. Soţul meu s-a dus la şcoală, s-a uitat în caietele altor copii şi a constatat că aveau aceleaşi greşeli, deci nu copilul meu fusese cu capul în nori. Ca urmare, l-am mutat imediat la altă şcoală.
Un caz mai dramatic, s-a întâmplat cu un elev din clasa a XI-a de la un liceu foarte bun din Bucureşti, care a fost lăsat corigent pentru că a spus corect cele două tipuri de cunoaştere filozofică la Lucian Blaga, pentru că profesoara le confunda mereu între ele. Deşi în manual erau bine explicate, profesoara refuza cu încăpăţânare să-şi recunoască greşeala şi le spunea elevilor că este greşit manualul şi e bine cum spune ea!

II. METODE DE CONSTRÂNGERE
Există, mai ales la gimnaziu, tendinţa unor cadre didactice de a constrânge părinţii să-şi dea copiii la meditaţii, acordându-le note mici în mod incorect. Pentru a intra la liceu, media generală din clasele V-VIII este jumătate din media de admitere.
Am să postez „păţania” unei prietene a blogului, care s-a confruntat cu o situaţie oribilă.
Eugenia, te felicit din toată inima pentru faptul că ai luat atitudine, că ţi-ai apărat copilul de nedreptate şi ai soluţionat situaţia!!
Sfatul meu, pentru toţi părinţii, este să staţi foarte aproape de copil, să-i acordaţi încredere şi să nu-l acuzaţi decât atunci când sunteţi convinşi că a greşit. Altfel, vă veţi îndepărta copilul, care nu va mai simţi sprijinul dv. şi se va simţi singur şi nedreptăţit, adunând numeroase frustrări. Şi profesorii sunt oameni şi pot greşi…

EUGENIA:
„Îmi vin în minte, la întâmplare, nişte lucruri atât de grave, încât mă mir că nu s-au revoltat până acum toţi părinţii din ţara asta… Mi-e teamă însă că părinţii sunt prea ocupaţi cu ei înşişi şi uită total de propriii copii, astfel că am să încerc mai jos un „tabel” cu vinovaţi şi vinovăţii…
1. Aşadar, părinţii: pentru că, în loc să caute cu atenţie în cărţile şi caietele copiilor şi să iasă în stradă pentru că nu văd nicio corelaţie între ceea ce li se predă la şcoală şi ceea ce primesc de făcut acasă, preferă să-i dea la meditaţii pentru ca aceştia să facă faţă, iar ei să scape de bătăi de cap; nu am auzit la ştiri ca vreun părinte să se fi revoltat pentru că un anumit profesor a predat la şcoală, la matematică, de exemplu, regula semnelor, iar la temă copilul a primit module, de care bietul încă nici nu a auzit. Şi mai am atâtea exemple, că mi-e plin podul!
2. Profesorii: pentru că ţin cu orice preţ să epateze. Unde? Tocmai în faţa elevilor, pe care ar trebui să-i lumineze, respectiv în faţa părinţilor, pe care ar trebui să-i scutească de „inteligenţa” lor şi să le explice copiilor clar ce au de făcut şi ce au de priceput. De pildă, doamna de română a fiului meu vorbeşte atât de „pe sus”, cum spun copiii, încât acestora le este greu să plece de la şcoală cu ceva coerent în cap. De exemplu, dacă fiul meu (clasa a VII-a) nu ar fi avut la sfârşitul cărţii dvs. şi a d-nei Negru genul epic, din caiet, deci din ceea ce li s-a predat, ar fi „înţeles” doar că e o nebuloasă. După ce a văzut însă în cartea dvs. ce e cu genul ăsta epic şi că e atât de simplu de priceput că sunt doar vreo două condiţii pentru a demonstra că o operă este epică, iar de la „doamna” de la clasă a ieşit năucit… ce să mai spun! Din fericire, nu îmi voi medita copilul niciodată la această doamnă, ca să-i fac pe plac, dar nici nu accept că inşi ca ea mai populează sistemul de învăţământ. Sunt consternată.
3. Din nou profesorii/ părinţii: săptămâna trecută, fiul meu, altfel vorbitor de limba engleză la nivel de olimpiadă, a primit un 7 la un test. Testul a fost dat de o doamnă ce o înlocuia pe titulara postului (care l-a şi desemnat mereu pentru olimpiadă, de altfel), aflată în concediu de maternitate. M-am dus la şcoală să văd testul şi am constatat că acesta era perfect atât la gramatică, cât şi la literatură, cu două excepţii: în loc de „Westminster Abbey”, copilul a scris „Westminster Church”, iar în loc de „Trafalgar Square Garden”, copilul a scris „Trafalgar Square Park”. Cunoscătorii nici nu le-ar considera greşeli, fiind vorba, în primul caz, de o biserică, în fond, cum a scris copilul, iar în al doilea de un parc, deci nici o pagubă că a scris „park” în loc de „garden”. Dar… nota 7? Poate un minus 10… Am cerut astfel să văd testul şi am cerut baremul de corectare. Acesta nu exista. Doamna care l-a notat pe copil a spus că nu o învăţ eu pe ea cum să-şi facă treaba. Atunci am decis că s-a declanşat războiul. Am copiat testul (nu mi l-a dat în original), m-am dus cu el la inspectorat, la inspectorul de engleză, acesta l-a văzut, a constatat că este perfect, a constatat lipsa baremului de corectare, a constatat şi nota aruncată „din burtă”, fără nici un discernământ, a solicitat anchetă, interviu cu profesoara, nu ştiu ce au mai făcut, dar nota copilului a fost schimbată, iar profesoara mutată la clasa paralelă, la clasa copilului meu venind o altă doamnă. Am aflat mai apoi că doamna cea nouă era în conflict cu doamna aflată în concediu de maternitate, deoarece aceasta din urmă avea mai mulţi olimpici decât ea şi rezultate mai bune. Astfel, punând ea „mâna” pe clasa celei aflate în „matern”, a decis că „îi va demonstra ea ce şi cum”. S-a întâlnit însă cu „dracul”, recte, cu mine. Mă întreb, astfel, oare câţi copii cad victime în felul acesta, la orice alte materii, fără ca părinţii să vadă sau să considere că poate şi copilul ăla are dreptate când spune: „mami, dar am ştiut, am făcut aşa şi aşa…” Poate ar fi bine să ne credem uneori copiii şi să mergem la școală să le vedem testele dacă acestea nu ne sunt trimise acasă. Și, foarte important, să reacţionăm. Nimeni nu ne taie gâtul dacă ne verificăm copiii la şcoală, iar dacă unii profesori „îi ţin minte” pe copiii ai căror părinţi se duc la şcoală şi îţi verifică odraslele, trebuie să se ştie că există pârghii împotriva lor şi nu trebuie să înghiţim orice.
Şi ar mai fi atâtea… Sincer, mi-e milă de atâţia copii care sunt nevoiţi să ajungă să dea faţă cu anumite cadre didactice de doi bani sau care se plâng părinţilor şi aceştia nu-i cred sau nu-i ajută! Uneori, cei mici au dreptate şi nu sunt atât de versaţi încât să ne mintă cu neruşinare. Nimeni nu are dreptul să-şi bată joc de nimeni. Dacă la oral mai poţi să înghiţi un pocinog din partea vreunui profesor, fiindcă nu ai pârghii de verificare, în scris, cred eu, nu ar trebui să fie nici o piedică!
Gata, mă „deversez” aici şi… ce să spun! Abia aştept, doamnă Badea, să îmi spuneşi că Rontzi, cel puţin, a nimerit într-o şcoală cu dascăli normali. Poate doar pentru a-mi demonstra că aşa ceva există şi să mă mai liniştesc.”

P.S. Nu cred că există astfel de şcoli, dar ştiu sigur că voi proceda ca tine de fiecare dată când Rontzi va fi nedreptăţită sau, mai rău, persecutată!