ACCENTUL este pronunţarea mai intensă a unei silabe din cuvânt. În limba română, accentul este liber, nu are un loc fix, de aceea nu există reguli precise de accentuare a cuvintelor.
Accentul poate marca:
*ultima silabă: po-por, ca-fea, fe-li-nar, co-pil;
*penultima silabă: fe-me-ie, gră-di-nă, lâ-nă;
*antepenultima silabă: ca-me-ră, re-pe-de, i-ni-mă;
*mai rar, accentul poate cădea şi pe a patra silabă, numărând de la ultima: ve-ve-ri-ţă, la-po-vi-ţă.

l. Accentul poate distinge cuvinte cu sens diferit:
companie = unitate militară; companie = însoţire, tovărăşie
el cântă – indicativ, prezent; el cântă – indicativ, perfect simplu
2. DOOM – 2005 recomandă o singură accentuare la cuvinte precum: adică, aripă, avarie, caracter, călugăriţă, doctoriţă, duminică, fenomen, ianuarie, lozincă, miros, regizor, sever, şervet, unic, butelie, mafie, matur, pronostic (previziune), translator (persoană), translator (aparat).
De asemenea, se recomandă o singură accentuare la forme verbale ca: tăceţi, bateţi, suntem, sunteţi.
3. DOOM – 2005 admite variante accentuale literare libere la mai multe cuvinte:
acatist/ acatist
anost/ anost
antic/ antic
candid/ candid
colaps/ colaps
facsimil/ facsimil
firav/ firav
gingaş/ gingaş
halteră/ halteră
hatman/ hatman
intim/ intim
jilav/ jilav
manager/ manager
penurie/ penurie
picnic/ picnic,
pilotă/ pilotă,
ponei/ ponei
profesor/ profesor
prognostic/ prognostic (prognoză medicală)
(a) rabata/ (a) rabate (a lăsa în jos, a îndoi), vb., ind.prez.3 sg.rabatează/rabate;
trafic/ trafic