Vă îndemnam, pe 20 martie 2012, în articolul care motivează acest blog, să revigorăm împreună cuvintele atacate, deformate, secate, plate, violate, incolore, terne, ieftinite, robite, chinuite, dispreţuite, ignorate, stâlcite şi „să apărăm împreună limba română de agresorii inconştienţi, să o salvăm din mahalaua intelectuală în care au împins-o inculţii cu o nepăsare condamnabilă. De altfel, consecinţa evidentă a lipsei totale de interes pentru CUVÂNT şi, deci, pentru sensul vieţii, este dezvoltarea galopantă a unei mahalale sufleteşti.”
Dar cum ai putea evita să nu te înece „Niagara agramaţilor, a flecarilor şi ignoranţilor” care ne inundă zilnic existenţa?!
Am constatat că în ţărişoara noastră, cei meniţi să vegheze la respectarea legilor sunt primii care le încalcă, iar apărătorii şi cultivatorii de limbă română sunt cei dintâi care o dispreţuiesc şi o siluiesc.
Am primit pe e-mail acest articol cauzator de stări depresive maligne: viitorii PROFESORI DE LIMBA ROMÂNĂ ŞI LIMBA ENGLEZĂ sunt mai agramaţi decât elevii din şcoala primară!!
Mai credeţi în vreo şansă de supravieţuire a acestui popor?!?
P.S. Înţeleg să greşească flagrant scrierea în limba română, dar şi în engleză?!? :)

ARTICOLUL:
SCOLILE AJUNSE DE JENA LUMII
autor: DAN UNGUREANU – prof. univ. Universitatea Bucureşti
(pe marginea fostei dezbateri despre învățământul din România)

„Le-am cerut studenţilor mei, anul III la Română-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem englezesc din secolul XIX, la alegere. Trei sferturi n-au putut numi niciun poet englez din secolul XIX şi nicio poezie (deşi au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru „Romeo şi Julieta” (numită alternativ „roman”, „novel”, ori „poem”). Restul de cincisprezece din şaizeci, care şi-au amintit totuşi o poezie, au scris totuşi în engleză. Am corectat mai jos greşelile lor :
- pluralul lui „viu” nu e „vi”, ci „vii”;
- verbul „a lua” nu se scrie „i-au”;
- „Obijnuit” e incorect;
- „îi” nu se scrie despărţit, „î-i”;
- „să de-a” e incorect (corect e „să dea”);
- nu se zice „propiu”, ci „propriu”;
- „them” nu poate înlocui „their”;
- nu se poate spune “them mother” în loc de “their mother”;
- „intitulated” nu există în engleză (conform Merriam-Webster Dictionary);
- „combinated” nu există în engleză;
- „to enjoy of life” e incorect ( verbul „to enjoy” e tranzitiv);
- „writted” e incorect, în loc de „wrote“;
- „poetry” nu e identic cu „poem”;
- „lirycs” nu e ortografiat corect, şi cu siguranţă nu înseamnă textul unei poezii, ci versurile unui cântec;
- „roman” nu există în engleză, corect e „novel“;
- „disapointness” nu există, corect e „disappointment“;
- „beautifuly thing” e incorect;
- „tryed” e incorect;
- „gaves” nu există (corect „gives” sau „gave“);
- „tooked place” e incorect;
- tabloul „Gioconda” nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci;
- „Romeo and Juliet” nu e un roman;
- „Romeo and Juliet” nu e un poem;
- Shackspear nu se scrie astfel.
Dacă se dădea admitere la facultate, ei ar fi căzut la admitere. Toţi aceşti tineri vor deveni profesori de limba engleză şi română peste trei luni. Îmi este inexplicabil cum asemenea studenţi pot deveni profesori, când în orânduirea veche, „bolşevică şi totalitaristă”, ei n-ar fi putut nici măcar trece admiterea.
Paradoxal, se face mai multă şcoală la liceu decât la Universitate: la liceu, profesorii pot încă să lase repetenţi elevii care nu învaţă, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sunt plătiţi după numărul de elevi. Studenţii sunt mai prost pregătiţi decât elevii de liceu. Le-am cerut celor şaizeci de studenţi ai mei referate. Din şaizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (copy – paste) de pe un sit de internet, http://www.referat.ro/.
O vină pentru această situaţie o are aşa-numitul „învăţământ axat pe competenţe”. În noul sistem, elevii, vezi Doamne, „nu mai tocesc date seci, ci dobândesc competenţe”. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de şcoală nouă! Există materii axate pe competenţe (a învăţa engleză, franceză ori muzică, înseamnă să ştii a vorbi engleză, franceză, respectiv să cânţi, să fluieri sau să fredonezi melodii). Există materii bazate pe cunoştinţe (istoria, geografia, anatomia şi zoologia, de pildă). Există materii intermediare, ca biologia şi chimia, în care competenţele şi cunoştinţele sunt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoştinţe. Educaţia „axată pe competenţe” naşte monştri, fiindcă a şti cine a pictat Gioconda e o cunoştinţă, nu o competenţă!!!
O altă studentă, tot de anul III la Litere, mă înştiinţează că „poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem „Mistreţul cu colţi de argint”. Pe vremea mea, a numi pe cineva „autorul meu preferat” presupunea măcar să-i poţi identifica poeziile. Se presupune că un absolvent de engleză ştie, după trei ani că în engleză, ca „romanul” se numeşte „novel”.
Universitatea zulusă
Conform cu site-ul QS (Quacquarelli Symonds) World University Rankings = Clasificarea mondială a universităţilor conform criteriului Quacquarelli Symonds):
- Israelul, o ţară mică, cu suprafaţa cât a Moldovei, are trei universităţi pe locurile 102, 114 şi 132 din lume;
- Carolina din Praga e pe locul 230 în lume;
- Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta e pe locul 400;
- Universitatea Bucureşti e pe locul 500, lângă Universitatea din Szeged (cu o populaţie de 166.000 locuitori), Universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan şi Sri-Lanka;
- Universitatea din Liubliana e pe locul 400;
- Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302;
- Universitatea Ben Gurion, din deşertul Neghev, e pe locul 323;
- Universitatea Babeş-Bolyai este după locul 600, lângă nişte universităţi saudite, sri-lankeze şi kazahe (după principiul: “nisip, junglă, nisip”). Situl ARWU (Academic Ranking of World Universities)
Clasificarea academică a universităţilor din întreaga lume, a Institutului de Pedagogie al Universităţii Jiao Tong se opreşte la primele 500 de universităţi din lume, unde pe la coadă se află Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana şi cea din Wellington, Noua Zeelandă. Universitatea din Bucureşti are de ajuns din urmă universitatea zulusă din Durban, cea slovenă (Liubliana, 280.000 locuitori) şi cea din Wellington (386.000 locuitori, la capătul lumii, în largul Pacificului).
Învăţământul românesc e prăbuşit cu totul. Predau profesori care fac greşeli de clasa a şasea. Absolvesc cu diplomă, studenţi care acum 15 ani ar fi căzut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificaţi. Comisia centrală de acreditare a titlurilor universitare face conducători de doctorat în glumă. Sunt un excelent proroc. Nu se mai miră nimeni că n-avem universităţi remarcabile cu cercetători remarcabili, când înşişi conducătorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.
Codă
Problema universităţilor din România nu e să ajungă din urmă cine ştie ce universităţi vestice. Problema universităţilor noastre e să ajungă din urmă nivelul liceelor româneşti din 1988. Şi atunci mai vorbim! Educaţia e singurul domeniu în care nu se vorbeşte de „greaua moştenire a comunismului”. Regimul de debandadă, numit „democraţie”, şi miniştrii incapabili şi iresponsabili au transformat învăţământul românesc într-un haos. Dintre toţi olimpicii internaţionali români de anul trecut, unul singur s-a înscris (de nevoie!!!) la Universitatea din Bucureşti, fiindcă nu ştia engleză, ca să devină bursier la o Universitate străină.
Fac încă patru profeţii :
1. Peste cinci ani niciun licean olimpic nu se va înscrie student în vreo universitate română.
2. Peste zece ani, nivelul de analfabetism (!!!) al studenţilor români va fi acelaşi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.
3. Peste zece ani nicio universitate românească nu va intra în lista primelor 500 de universităţi din lume, iar kazahii, saudiţii, sri-lankezii şi zuluşii ne vor privi ca şi acum, de sus.
4. Nici peste zece ani Ministerul Educaţiei nu-şi va decupa din presă un articol despre starea învăţământului românesc, ca să-l aibă la îndemână.
Cine e de vină?
Problema nu este doar a învăţământului. Ci este mult mai gravă: Ţine de economie şi de decăderea pieţei muncii din România. Iar vinovatul e cel care a produs toate astea:
·Statul (mai precis miniştrii învăţământului), care a luat șpagă ca sa recunoască diplomele. Iar şpaga a ajuns în final la partide (de aia, mulţi dintre profesorii din universităţile private sunt tot politruci).
·Statul, care, după absolvire, a angajat în masă analfabeţii şi le-a dat şi salarii babane: bugetarii care freacă dosare pline de greşeli, au salariu dublu faţă de privat! În ultimii 7 ani, numărul angajaţilor de stat s-a dublat, salariile s-au triplat (mai ales în învăţământ), deşi nivelul angajaţilor de stat s-a prăbuşit.
·Statul, care a mărit în permanenţă nivelul salariului minim şi a forţat şi firmele private sa-i „răsplătească” pe imbecili.
Socialiştii au făcut „protecţia socială” a incompetenţilor, ocazie cu care s-au îmbogăţit şi ei din greu (ca orice socialist respectabil).
·Dacă statul n-ar mai fi avut niciun angajat (zero funcţionari, externalizare totală a serviciilor), toţi absolvenţii ar fi fost obligaţi să cerşească o pâine la uşa firmelor private. Iar firmele private nu dau o ceapă degerată pe diploma ta: ci doar pe câţi bani poţi să produci!
.Dacă statul n-ar fi garantat un salariu minim pentru orice bou cu diplomă, boii respectivi ar fi primit în loc de bani…paie. Adică exact ce merită.
Iată de ce, eu sunt optimist. Pentru că statul român e în stare de faliment. A început să concedieze profesori, poliţişti, mineri, poştaşi, avocaţi din oficiu (după ce, ani de zile, i-a angajat cu găleata şi i-a plătit cu lopata). Jaful de bani al socialiştilor a ajuns la final.
De acum înainte lucrurile vor fi simple: ai o diplomă? Am! Ţi-o recunoaşte statul? Sigur! Păi atunci, să-ţi dea statul salariu! Hahaha…Aaaa, staţi, că statul concediază, nu angajează: voiam să mă angajaţi dumneavoastră… Zău? Păi eu nu dau doi bani pe diploma ta, analfabetule! Dacă te pun să scrii o ofertă, nu eşti capabil: nici în română, nici în engleză!

Alexandra BRAICA