SUNTEM AICI DE DOUĂZECI DE ANI
Autor: Marius Tucă

Suntem aici la întâlnirea dintre da şi nu,
la hotarul dintre ba şi da,
la graniţa dintre voi şi noi,
martori oculari,

suntem aici de douăzeci de ani
mereu în tranşeea
dintre voi şi restul lumii,
pe puntea dintre ieri şi azi,
gata să consemnăm,
gata să ne revoltăm pentru voi,
revolta unei supravieţuiri pe termen lung,

între voi şi ziar,
pe drumul ăsta ca pe zidul morţii
cu voi în tribune,
cu voi, singura moştenire
care nu poate fi lăsată nimănui,
cu voi, singura moştenire
care nu poate fi trecută în vreun testament,
ce-aş putea să vă lăsăm decât ce v-am dat
şi am fost până acum,

suntem grefierii voştri de serviciu,
consemnăm fapte mici
în cartea de istorie a orânduirii,
suntem avocaţii din oficiu,
gata oricând,
la orice oră din viaţă şi din noapte,
să vă pledăm cauza
prin tribunalele nimănui,

suntem aici de douăzeci de ani
gata să ne batem
pentru toate cauzele noastre pierdute,
suntem aici să vă reprezentăm
în toate instanţele,
în toate circumstanţele,
suntem gata s-o luăm de la capăt
de dragul vostru,
să ne mai jucăm o dată
de-a ziarul şi de-a noi,

să ne drogăm încă o dată
unii cu alţii,
să inspirăm litere
şi să expirăm cuvinte,
să ne facem o cafea tare
din cerneala de tipar,
să ne citim viitorul
în zaţul rămas pe calandru,
să vedem ce ne-ar putea rezerva
ultima oră,
unde ne-ar putea prinde
închiderea ediţiei,
suntem aici de douăzeci ani
ascunşi printre greşelile de tipar,
gata să fim fălţuiţi
cu oricare dintre paginile noastre,
cu oricare dintre aripile voastre,
suntem subiect, dar şi predicat,
suntem vocală, dar şi consoană,
puşi în fiecare dimineaţă pe tarabă,
scoşi la vânzare
ca o ştire de ultimă oră,

suntem aici de douăzeci ani
supravieţuind tuturor ediţiilor
şi contradicţiilor,
tuturor dicţiilor vremii
şi predicţiilor,
înhăitaţi cu lumina tiparului
şi hăituiţi de încredinţarea lui,
gata să fim daţi publicităţii
în fiecare secundă,
gram cu gram,
filiform şi filigran,
răsfoiţi-ne pagină cu pagină,

suntem aici de douăzeci de ani
buni de tipar…

(06 Iun 2013 – 22:45)

OMAGIU DOMNULUI MARIUS TUCĂ ŞI ÎNTREGULUI COLECTIV REDACŢIONAL PENTRU TALENT, TENACITATE, DEMNITATE, OBIECTIVITATE, NEATÂRNARE, REZISTENŢĂ, CULTURALIZARE, ADICĂ PENTRU JURNALISMUL PROFESIONIST DE ÎNALTĂ CLASĂ !!!!

LA MULŢI ANI VICTORIOŞI !!