DIODOR IAR NE VITALIZEAZĂ SUFLETUL!
Pe 13 decembrie se împlinesc 30 de ani de când poezia noastră fost împuşcată în aripi, atunci când Nichita s-a dus să se întâlnească, în eternitate, cu Eminescu. Şi asta, la doar o zi după ce Nea Mărin, genialul din Băileşti, şi-a rostit ultima replică pe scena vieţii… Nimicitor decembrie!
Un documentar despre poetul care spunea că limba română este „dumnezeiesc de frumoasă” a fost publicat de către Agenţia naţională de presă Agerpres, care, zic eu, îşi respectă rangul, prin acest demers.
Aşadar, să-l vedem şi să-l auzim pe autorul „necuvintelor”:

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/244383-DOCUMENTAR-Nichita-Stanescu-poetul-care-spunea-ca-limba-romana-este-dumnezeiesc-de-frumoasa.html

P.S. Cred că perioada contemporană este cea mai încărcată de amărăciune, sădind, totodată, o inconştienţă periculoasă în fiinţa naţiei noastre.

Nichita Stănescu defineşte cuvântul ca fiind „preumblare prin sinele lucrurilor”, iar Poezia este numai „aventura cuvântului”.
O picătură din nemurirea acestui neam, irepetabilul NICHITA STĂNESCU:

„Dezîmblânzirea”

„De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem
Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino tu fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
Pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme.”

*******************************************

„Lecţia despre cub”

„Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
– Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!”