Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă: o acţiune, o stare sau existenţa.

 

I. Modul conjunctiv, timpul prezent se formează cu ajutorul conjuncţiei „” (de aceea se cheamă conjunctiv) plus verbul de conjugat la indicativ prezent (adică are aceleaşi desinenţe ca la indicativ prezent). Excepţie face persoana a III-a (singular şi plural), la care se produc diverse schimbări fonetice.

*Verbele a fi, a scrie, a şti, a ţine, a veni, a deveni etc. se scriu la persoana a II-a singular cu doi „i”, adică: (tu) să fii, să scrii, să ştii, să ţii, să vii, să devii. (verbul „a fi” este neregulat).

La forma negativă se conjugă la fel, doar că verbul este precedat de adverbul nu: să nu fii, să nu ştii, să nu ţii, să nu vii, să nu devii, să nu scrii.

*Verbul a scrie păstrează vocala e la conjunctiv prezent, persoanele I şi a II-a plural: (noi) să scriem, (voi) să scrieţi. NU: scrim, scriţi.

*Verbul a avea, are la conjunctiv prezent, persoana a III-a singular şi plural, forma „să aibă”. NU: să aibe, să aive, să aivă.

 

II. Modul imperativ are numai forme de persoana a II-a singular şi plural.

Este singurul mod la care există diferenţe între forma afirmativă şi forma negativă:

formele pozitive provin de la indicativ prezent sau de la conjunctiv prezent (dar nu totdeauna de la aceeaşi persoană);

formele negative de singular sunt identice cu forma de infinitiv prezent.

*Verbele a fi, a duce, a face, a zice au următoarele forme:

fii/ nu fi

du/ nu duce

/ nu face

zi/ nu zice