Acum câteva zile a trebuit să semnez un contract care se încheia cu formula „Am luat la cunoştinţă”. Din reflex, am tăiat prepoziţia şi apoi am semnat. Gestul meu a stârnit indignare, argumentul suprem fiind că actul respectiv era preluat de pe site-ul Ministerului Muncii: „O fi corect la gramatică, dar în actele oficiale aşa trebuie să scriem”! Se pare că cei mai mulţi disociază limba română de limbajul folosit în documentele postate cu emfaza şi superioritatea funcţiei publice.

A LUA CUNOŞTINŢĂ (de ceva)/ A AVEA CUNOŞTINŢĂ (de ceva) = a fi informat, a se pune la curent cu ceva.
A ADUCE LA CUNOŞTINŢĂ (ceva) = a informa pe cineva despre ceva.

*
În celebra emisiune „Doar o vorbă să-ţi mai spun”, neuitatul George Pruteanu se scandaliza pentru aceeaşi abatere:
„În cu totul altă ordine de idei, vreau să profit de timpul care mi-a rămas şi să vă aduc la cunoştinţă următoarele: prin procese-verbale, dar, vai!, şi prin discursuri simandicoase, bântuie încă formularea şchioapă „a lua LA cunoştinţă”, care sună „ca dracu’” şi aminteşte de savuroasele texte ale lui Muşatescu în care mitocanii şi semidocţii erau luaţi în cruntă băşcălie. Explicaţia răspândirii acestei formule eronate e simplă. Vorbitorii au fost influenţaţi de expresia corectă „a aduce la cunoştinţă”, adică a informa, a înştiinţa. Întrucât expresia pe care o discut e perfect opusă, prin simetria dintre a oferi şi a primi, vorbitorii au căutat ca şi formal cele două spuse să fie simetrice. Aşa că au luat „LA”-ul de la prima, unde avea rost şi l-au introdus, hodoronc-tronc, în cea de-a doua. Singura formă admisibilă a acesteia din urmă este „a lua cunoştinţă de”: am luat cunoştinţă de convocarea…” sau „vă rugăm să luaţi cunoştinţă de acuzaţiile” etc.
Şi acum, stimaţi telespectatori, vă aduc la cunoştinţă, ba chiar vă rog frumos să luaţi cunoştinţă că minutele mi s-au epuizat, emisiunea se încheie şi vă urez toate cele bune.
(„Doar o vorbă să-ţi mai spun”, 13 iulie 1998)